Parlamentul bulgar a aprobat remanierea Guvernului Borisov, în timp ce țara fierbe din cauza protestelor masive din stradă.

Guvernul lui Boiko Borisov (în foto) a suferit mai multe modificări, în urma unei decizii a Parlamentului Bulgariei, decizie luată la presiunea străzii.

Deputații l-au numit pe Kiril Ananiev ministru de finanțe, alături de alți noi miniștri la economie, sănătate, interne și turism.

Remanierea a fost aprobată cu 116 voturi pentru și 89 împotriva, dintr-un total de 240 posibile.

Ananiev a fost viceministru de finanțe în patru guverne după 1998 și va avea de controlat o situație financiară dramatică, cauzată de pandemia de Covid-19.

Ministrul în vârstă de 65 de ani deținea până în prezent portofoliul sănătății, conform stiripesurse.ro.

Deputații Partidului Socialist au scandat în timpul dezbaterilor „Demisia!”, dovedind că susțin protestele de stradă care au loc în mai multe orașe din Bulgaria în ultimele săptămâni.

Mii de bulgari au ieșit în stradă, cu toate că ne aflăm în pandemie de Covid-19 și au mărșăluit prin centrul Sofiei și au protestat în continuare, fiind nemulțumiți de remaniere, pe care o consideră „o glumă”.

Cetățenii cred că premierul Borisov nu a tăiat legăturile cu oficialii corupți din administrația națională și locală, în ciuda faptului că a acceptat remanierea guvernului.

În ciuda presiunii străzii, Opoziția nu a reușit să dea jos Guvernul Borisov, care a supraviețuit în urmă cu câteva zile moțiunea de cenzură depusă de opoziția socialistă.

Împotriva moțiunii au votat 124 dintre cei 240 de parlamentari bulgari. Este a 5-a moțiune depusă contra actualei coaliții guvernamentale formate în 2017. Partidul Socialist bulgar cere demisia guvernului Borisov pe fondul protestelor din întreaga țară.

Mii de bulgari cer demisia lui Borisov, aflat în funcţie între 2009 și 2013 și apoi din nou din 2014 până în prezent, precum şi pe cea a procurorului general al Bulgariei, Ivan Gheşev. Oamenii sunt extrem de nemulțumiți de nivelul ridicat al corupției din Bulgaria.

199 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 3 =