Caută
Close this search box.

FBI avertizează asupra testelor anticorpi COVID-19 contrafăcute

pandemia

Poliţia federală americană (FBI) le atrage atenţia consumatorilor în legătură cu testele anticorpi COVID-19 contrafăcute, relatează DPA.

Oficialii federali le cer oamenilor să fie atenţi la „revendicările privind existenţa unui aprobări din partea FDA (Agenţia pentru Alimente şi Medicamente)” care nu pot fi verificate şi la ofertele de testare care vin sub forma unor apeluri telefonice, anunţuri pe reţele de socializare sau e-mail-uri nesolicitate.

Escrocii promovează teste contrafăcute sau neaprobate pentru a profita de temerile oamenilor, pentru a face un ban rapid sau doar pentru a colecta date sensibile cum ar fi numerele de securitate socială sau informaţii despre asigurarea de sănătate Medicare, a precizat FBI într-un nou avertisment, preluat de Agerpres.

Consumatorii trebuie să verifice site-ul FDA pentru lista actualizată a companiilor care au aprobare să producă teste anticorpi şi de depistare a COVID-19 înainte de a accepta să se supună unei testări serologice, au spus oficiali.

Persoanele trebuie de asemenea să discute cu un doctor de medicină primară înainte de a face astfel de teste şi să împărtăşească informaţii personale sau legate de sănătate numai cu profesionişti medicali cunoscuţi şi de încredere, potrivit oficialilor.

Autorităţile americane au pus la dispoziţia cetăţenilor şi un număr de telefon special pentru sesizarea fraudelor legate de testare, care pot fi reclamate şi pe site-ul Departamentului de Justiţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri