Mare scandal sexual în politică: o femeie politician, supranumită cîndva noua Elena Udrea, grație aspectului atrăgător, dar și carierei spectaculoase, formulează acuzații grave, implicînd hărțuirea sexuală, la adresa a doi lideri majori, președintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac și un alt europarlamentar, fostul președinte Traian Băsescu, în cazul ultimului, indirect, dar nu mai puțin tăios, dezvăluie Inpolitics.ro.

E vorba de Magda Bistriceanu, a cărei ascensiune a început în PSD, cînd a fost imaginea partidului la alegerile europarlamentare din 2007, promovată de însuși actualul nr.2 din NATO, Mircea Geoană, și care mai apoi a parcurs PDL, Forța Civică și PMP, unde a deținut funcția de vicepreședinte și purtător de cuvînt. În prezent, Bistriceanu este în conducerea Companiei Municipale Medicale a Capitalei și, foarte posibil, candidat în alegerile locale din septembrie la primăria Capitalei.
În iunie 2018, Bistriceanu și-a anunțat demisia din funcțiile deținute în PMP înaintea unei reuniuni a Consiliului Executiv, explicînd, pe Facebook că s-a încheiat o etapă din viața sa.

Acum, în urma unor materiale apărute recent în presă, Magda Bistriceanu a ținut să clarifice anumite aspecte, dar postarea sa de pe Facebook a devenit mai interesantă decît ne-am fi așteptat:

”In 2016 când Băsescu mi-a propus funcția de purtător de cuvânt, deși nu eram membru de partid, și-a asumat și faptul că sunt incontrolabilă, ceea ce mi-a și spus. Traian nu e un bărbat prost și stia foarte bine ca, la fel cum i-am taxat pe PSD-isti/Dragnea, atunci când au greșit, la fel puteam proceda și cu el. PMP m-a ales pe mine, nu eu pe ei! Dacă as da timpul înapoi, nu as mai face aceeași greșeala! Sunt convinsă că dacă după plecarea președintelui Băsescu din fruntea partidului, în 2018, as fi făcut compromisuri, acum eram secretar general adjunct. Am preferat să-mi dau demisia, asta după ce președintele Băsescu a anunțat ca se va retrage din fruntea partidului.

Am ales să-mi dau demisia pentru că între mine si actualul șef PMP existau disensiuni, care de cele mai multe ori au depășit limita bunului simț…poate treceam cu vederea și acest aspect, dacă erau strict legate de activitatea mea politica, dar…Înainte de a-mi da demisia din PMP l-am înștiințat pe fostul președinte, i-am trimis inclusiv mesajele primite de mine de la Tomac și i-am spus că nici cu Emetiral nu-mi pot stăpâni greața față de acest personaj duplicitar-diabolic, astfel am decis să plec.
Nu as fi făcut public acum toate aceste detalii, dar de ceva vreme aud in spațiul public diverse teorii legate de demisia mea. Sunt o femeie asumata, iar deciziile îmi aparțin, asta pentru a nu mai lasă loc interpretărilor. Nu ascund faptul ca am primit propunerea de a candida la Primăria Capitalei din partea unui partid și rămâne ca în scurt timp să dau un răspuns”.

Și mai dezvăluie Bistriceanu:

”Am avut norocul/ghinionul să fiu martora unei discuții dintre actualul șef PMP si patronul unui trust TV, care-i cerea sa ma deblocheze de pe TV, asta după ce chiar el i-a cerut acestuia sa ma “blocheze”…minunea a durat doar o luna, pana când mi-am permis pe Facebook sa-i taxez unele derapaje și m-a interzis iar. Recunosc ca Tomac a reușit după 8 ani de apariții TV sa facă ce nu a reușit PSD-ul în ceea ce mă privește. A reușit pentru ca a avut și are bani de la bugetul Statului, bani pe care poate sa-i folosească cum vrea mintea lui bolnavă. Mi-a spus după ce m-a interzis pe TV că voi asista la ascensiunea “protejatei” lui, Ionica, dacă nu am știut să fiu docilă cu el.”

Practic, fosta PMP-istă îl acuză pe președintele Eugen Tomac de hărțuire sexuală, trafic de influență etc iar reacțiile pe Facebook nu au întîrziat să apară, sub forma unor întrebări pe subiect.
Una dintre cele, cea mai precisă, a venit din partea autorului acestor rînduri, care a întrebat direct dacă e vorba de hărțuire sexuală, pentru a nu se lăsa loc interpretărilor.
Răspunsul politicianei a venit prompt:

”Da, doar copiii mei stiu prin ce am trecut și trec!”.

Cît despre ”Ionica”, protejata lui Tomac despre care vorbește Bistriceanu, e vorba în mod cert de Ioana Constantin, secretar de stat în actualul guvern și secretar general adjunct al PMP.
Adică exact funcția pe care Bistriceanu susține că ar fi putut să o obțină dacă făcea compromisuri.
În decembrie anul trecut, fostul lider PMP Radu Cristescu scria, pe Facebook: ”La Ministerul Muncii, urmează să ajungă urmașa Ralucăi Turcan, campioană la sol pe saltele, mai puțin celebra Ioana Constantin, zisă Ionica. Cu un CV falsificat conform propriei declarații de avere. În șoaptă, pe la colțuri, i se spune amanta supremă a șefului tolomac”.

Într-o lume deja frăgezită la nivel internațional de fenomenul #MeToo, acuzațiile Magdei Bistriceanu sunt extrem de grave, dacă sunt ancorate în realitate, pentru că ele vizează direct un președinte de partid parlamentar și europarlamentar, acuzat de hărțuire sexuală și de promovare pe criterii de acceași natură. La fel de sever lovesc ele, însă, și în fostul președinte al României, Traian Băsescu, cel care, conform Magdei Bistriceanu, a fost înștiințat de abaterile lui Tomac de la morală și de la conduita politică, ba chiar de la lege (legea 202/2002), dar a tăcut mîlc și l-a acoperit.

Atît de mult încît, conform lui Eugen Tomac, nici măcar nu a discutat vreodată cu el pe asemenea temă.
Contactat de Inpolitics, Eugen Tomac neagă totul și spune că sunt minciuni:

”Mi se pare un atac nedemn, din partea unui om care încearcă în plină campanie electorală să provoace un scandal. Nu am de ce să-i răspund acestei doamne, atît timp cît nu a fost vorba de așa ceva în timpul cînd a fost în PMP”.

 

275 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 9 =