Caută
Close this search box.

În ce condiţii se va aplica carantina regională sau zonală

nelu tătaru

Carantina zonală se va aplica atunci când rata de infectare va fi peste nivelul de alertă, adică într-o anumită localitate se vor înregistra 3 cazuri la 1000 de locuitori, dar şi acolo unde gradul de ocupare al paturilor, atât pe secţiile COVID, cât şi pe secţiile ATI va fi peste 90% cu pacienţi din zona respectivă. Aşa prevede un ordin al ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Ordinul ministrului Sănătăţii nr 1309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-COV- 2* stabileşte criteriile pentru carantinarea sau izolarea persoanelor, după caz, precum şi carantinarea localităţilor, şi a fost publicat în cursul acestei dimineţi în Monitorul Oficial 642, potrivit unui comunicat al MS.

Astfel, carantina zonală se va impune în funcţie de următoarele criterii:

1. trend crescător pentru ultimele 14 zile;

2.rata de infectare peste nivelul de alertă (3 cazuri/1000 de locuitori);

3.ponderea majoritară a cazurilor în cadrul comunităţii faţă de focarele înregistrate în comunităţi închise (centre rezidenţiale, unităţi sanitare);

4.ponderea populaţiei în vârstă de 65 de ani şi peste, atât în localitate, cât şi în zonele rurale ale judeţului;

5. personal insuficient pentru desfăşurarea anchetelor epidemiologice în cadrul DSP, în raport cu numărul de cazuri confirmate;

6.personal sanitar in/suficient în spitalele care asigură asistenţa medicală pacienţilor suspecţi/confirmaţi cu COVID-19 (focare în rândul personalului medico-sanitar), dotare insuficientă cu echipamente personale de protecţie;

7. gradul de ocupare al paturilor, atât pe secţiile COVID, cât şi pe secţiile ATI >90%, cu pacienţi din zona respectivă;

8. populaţia din zona afectată nu este compliantă la regimul de izolare la domiciliu pentru 14 zile în urma unui contact apropiat cu un caz confirmat sau cazuri confirmate izolate la domiciliu.

Potrivit aceleiaşi surse, INSP evaluează analiza de situaţie locală propusă de către DSP şi, în cazul avizării favorabile, o va transmite Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

Carantina zonală se instituie prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii CJSU.

Propunerea de ridicare a măsurii de carantină zonală se va face pe baza analizei situaţiei epidemiologice efectuate de către DSP la 14 zile de la instituirea acesteia. Analiza va fi evaluată de către INSP şi în cazul avizării favorabile, va fi transmisă către CJSU.

Decizia de ridicare a carantinei se dispune prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii CJSU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri