Caută
Close this search box.

În curs de plantare. Peste 2.500 de păduri de la zero, alte 7.000 de păduri tinere!

dna-ul pădurilor

Începând cu primăvara acestui an, sunt în curs de plantare la nivel naţional peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere, spune secretarul de stat din Ministerul Mediului, Mircea Fechet, care vorbeşte de cea mai mare campanie naţională de împăduriri din ultimul deceniu.

”În ceea ce priveşte protecţia mediului, Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, care a fost lansat de Guvernul României la începutul lunii iulie a.c., prevede continuarea finanţării sau investiţii noi verzi pentru reducerea emisiilor, precum înnoirea parcului auto naţional şi derularea de programe pentru electromobilitate, modernizarea marilor complexe de producere a energiei şi a reţelelor de termoficare, programe de creştere a eficienţei energetice prin reabilitarea clădirilor publice şi private. În acelaşi timp, începând cu primăvara acestui an, în cadrul celei mai mari campanii naţionale de împăduriri din ultimul deceniu, sunt în curs de plantare la nivel naţional peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere. Considerăm că pe lângă eforturile naţionale, cadrul financiar multianual şi fondul pentru relansare economică trebuie să asigure resursele necesare pentru continuarea eforturilor de înscriere a UE pe traiectoria necesară atingerii obiectivului UE 2050 de neutralitate climatică”, a declarat secretarul de stat Mircea Fechet.

Oficialul a precizat că după perioada de pandemie cu care s-au confruntat şi se confruntă toate statele, se impune în mod clar schimbarea modelului de dezvoltare economică şi socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri