Caută
Close this search box.

Infecții cu Covid-19 la un spital privat din Timisoara

corornavirus

Cinci cadre medicale de la un spital privat din Timișoara au fost depistate cu noul coronavirus. Acestea sunt asimptomatice și se află în autoizolare la domiciliu.

Cadrele medicale au fost depistate în urma unui screening de rutină desfășurat de spital. Acestea nu lucrează efectiv în maternitare sau spital, ci în zona de ambulator.

Spitalul din Timișoara anunță că prima măsură luată a vizat ancheta epidemiologică, urmând identificarea și izolarea imediată a tuturor persoanelor care au intrat în contact cu acești angajați.

„Simultan, s-a urmat procedura aprobată de Ministerul Sănătății în astfel de cazuri: au fost înștiințate autoritățile și s–au aplicat procedurile de dezinfecție riguroase prevăzute în protocoalele de siguranță. Se va continua testarea întregului personal conform planului intern de screening”, au spus reprezentanții unității medicale, potrivit TVR.

Procedurile și circuitele de securitate epidemiologică sunt implementate în spital încă de la debutul pandemiei, atât pentru personalul medical și non-medical, cât și pentru pacienți.

Activitatea se desfășoară în condiții normale, fiind luate măsurile necesare de siguranță pentru a nu genera discontinuitate în asigurarea serviciului medical.

„Spitalul Premiere va continua să gestioneze în siguranță toate cazurile chirurgicale, inclusiv situațiile de urgență ortopedie, chirurgie generală, neurochirurgie, ginecologie, nașteri”, au subliniat reprezentanții unității medicale.

În ceea ce privește serviciile de spitalizare, toți pacienții sunt testați pentru COVID-19, înaintea intervenției programate sau la internare în cazul urgențelor.

Cei care nu au rezultatul testării disponibil la momentul internării intră pe circuite separate de îngrijire medicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri