Fondurile europene de 80 de miliarde de euro alocate țării noastre în cadrul summitului maraton care a avut loc în acest week-end la Bruxelles vor oferi ocazia „de a reconstrui România”, atât din punct de vedere economic cât și al marilor sisteme publice, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis, după o ședință pe tema fondurilor europene cu premierul Ludovic Orban, la Palatul Cotroceni.

„Este o sumă foarte mare și cu acești bani, dragi români, vom fi în situația nu doar de a relansa economia României, vom fi în situația de a reconstrui România, deci să intervenim și în economie, și în marile sisteme publice. Este o veste foarte, foarte bună”, a afirmat Iohannis, într-o declarație de presă.

Acesta a explicată că fondurile de 80 de miliarde de euro sunt formate din două mari pachete bugetare: bugetul multianual al Uniunii (2021-2027) și Planul de relansare.

Acest al doilea fond, destinat relansării și revigorării economice „este un pachet foarte mare, de 34 de miliarde de euro, pentru România”, bani destinați în principal destinați ameliorării crizei, măsurilor de ieșire din criza economică, măsurilor de întărire a economiei.

„Acești bani trebuie consumați mai repede. Practic, pentru a folosi acești bani, avem la dispoziție doar 6 ani. Și o parte din acești bani este posibil să fie deja disponibili în acest an, în 2020. Și aici este nevoie să ne mișcăm rapid, fiindcă până în octombrie trebuie să prezentăm Comisiei Europene planul național aferent acestui fond de repornire, de relansare, de întărire a economiei”, a precizat Klaus Iohannis.

Președintele a notat că aceasta este vestea bună. Vestea proastă este că România a înregistrat pentru prima oară miercuri peste 1.000 de persoane detectate cu coronavirusul nou.

„Este foarte trist, dar tristețea nu rezolvă problema. Problema putem să o rezolvăm împreună respectând măsurile de distanțare, respectând măsurile de igienă, purtând mască. Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți împreună să îngrădim răspândirea acestei epidemii”, a mai spus el.

După cum probabil s-a aflat, ieri am ajuns la un acord în Consiliul European și României i-a fost alocată suma de 80 de miliarde de euro pentru programe europene pentru anii care urmează. Este o sumă foarte mare și cu acești bani, dragi români, vom fi în situația nu doar de a relansa economia României, vom fi în situația de a reconstrui România, deci să intervenim și în economie, și în marile sisteme publice. Este o veste foarte, foarte bună.
Pentru a folosi acești bani și pentru a nu ajunge în situația să-i avem teoretic și să nu îi folosim, trebuie însă să ne facem un plan. Un plan solid, bun, aplicabil.
Imediat după ce am revenit de la Bruxelles cu această sumă foarte mare, care va fi pusă la dispoziția României, am convocat, evident, o echipă guvernamentală, cu care m-am întâlnit până acum câteva momente, o echipă condusă de Premierul Orban, cu care am discutat aceste lucruri.
Nu, nu a fost prima întâlnire cu această temă, ca să nu își imagineze cineva că până acum am stat și am așteptat. Am avut multe întâlniri cu Guvernul pe proiecte europene, pe fonduri europene și vreau să detaliez chiar un pic, ca să știm despre ce vorbim aici.
Această sumă de 80 de miliarde practic se compune din două mari pachete bugetare. Primul pachet, cel mai mare, este pachetul care se referă la bugetul multianual al Uniunii Europene din 2021 până în 2027. Sunt fondurile europene și proiectele europene pe care le-am avut și până acum. Pentru a atrage acești bani, este nevoie de un concept, un plan național.
La acest plan lucrăm de când este în funcțiune Guvernul Orban. Planul este ca și finalizat, se fac unele finisaje și planul va fi urmărit în continuare, să ajungă la Comisie, ca să fim pregătiți din timp de data aceasta să atragem banii europeni.
Al doilea pachet bugetar din această sumă de 80 de miliarde se compune din pachetul care este destinat relansării și revigorării economice. Este un pachet foarte mare, de 34 de miliarde de euro, pentru România. Acești bani sunt în principal destinați ameliorării crizei, măsurilor de ieșire din criza economică, măsurilor de întărire a economiei, ca să își revină foarte repede după acest șoc provocat de pandemie.
Acești bani trebuie consumați mai repede. Practic, pentru a folosi acești bani, avem la dispoziție doar 6 ani. Și o parte din acești bani este posibil să fie deja disponibili în acest an, în 2020. Și aici este nevoie să ne mișcăm rapid, fiindcă până în octombrie trebuie să prezentăm Comisiei Europene planul național aferent acestui fond de repornire, de relansare, de întărire a economiei.
Am început și pe acest plan să lucrăm de acum câteva luni deja. Continuăm și ce am făcut practic astăzi, într-o discuție foarte aplicată cu Guvernul, a fost să corelăm planurile în așa fel încât să folosim bani europeni în cel mai eficace mod posibil, adică să folosim banii în așa fel încât să aibă un impact major asupra economiei României, asupra sistemelor publice și, în final, asupra bugetului fiecărui român în parte.
Asta a fost vestea bună pe astăzi. Vestea proastă de astăzi este că suntem în prima zi în care avem peste 1.000 de persoane detectate cu coronavirusul nou. Este foarte trist, dar tristețea nu rezolvă problema. Problema putem să o rezolvăm împreună respectând măsurile de distanțare, respectând măsurile de igienă, purtând mască.
Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți împreună să îngrădim răspândirea acestei epidemii.
Acum Guvernul are la dispoziție noul instrument, noua lege care reglementează izolarea, carantinarea, dar nicio lege nu oprește un virus. Aici e nevoie de contribuția noastră, a tuturor.
Vă doresc multă sănătate!

310 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here