Caută
Close this search box.

Laboratorul din Wuhan. Declarații șoc ale liderilor chinezi

wuhan
Laboratorul de virusologie din orașul chinez, de unde a plecat pandemia Covid-19 în întreaga lume, vine cu declarații dure, de-a dreptul șocante, din partea unor înalți oficiali.
Astfel, în primul rând, laboratorul își apără procedurile de securitate, despre care nu prea a vorbit până acum. Paradoxa și șocant, chiar și așa, acvelași laborator și se declară o instituție deschisă.

„Oamenii care își închipuie că am putea scoate de aici animalele de laborator pentru a fi puse în vânzare sau că ele ar putea scăpa, habar nu au cum funcționează lucrurile”, a spus directorul laboratorului din Wuhan, oraș din centrul Chinei.

Laboratorul P4 (patogeni din clasa 4, cei mai periculoși) , care lucrează cu tulpini de virus deosebit de periculoase , tocmai în orașul în care coronavirusul a apărut la sfârșitul anului trecut, a făcut obiectul mai multor acuzații că se află la originea epidemiei. Mai ales din partea Statelor Unite.

În luna mai, secretarul american de stat Mike Pompeo a dat asigurări că autoritățile americane au „probe imense” că virusul SARS-CoV-2 a scăpat din laboratorul din Wuhan.

Televiziunea chineză a considerat ulterior că aceste comentarii din partea americană sunt „demente” iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a denunțat declarații „speculative” în absența dovezilor.

În lume există doar 30 de laboratoare P4. Cel din Wuhan, deschis în 2018, a fost realizat cu ajutorul. Scopul: o reacție mai rapidă la apariția bolilor infecțioase.

Acum, la postul public de televiziune chinez CCTV, directorul Laboratorului național de biosecuritate din Wuhan, Yuan Zhiming, a dezmințit eventualitatea unei „scăpări” a virusului, evocată în special de președintele american Donald Trump.

„Fără autorizare, nici măcar un țânțar nu ar putea intra în laborator”, a dat asigurări Yuan Zhiming în cadrul unui reportaj, primul se pare realizat în interiorul acestui laborator, de la inaugurarea sa.

„Niciunul din laboranții noștri nu ar putea scoate nici măcar o picătură de apă sau o bucată de hârtie”, a adăugat Yuan Zhiming.

„Oamenii care își închipuie că am putea scoate de aici animalele de laborator pentru a fi puse în vânzare sau că ele ar putea scăpa, habar nu au cum funcționează lucrurile”, a spus directorul laboratorului din Wuhan, oraș din centrul Chinei.

Cea mai acceptată teorie despre originea virusului este aceea că un liliac ar fi infectat un alt animal, poate un pangolin, înainte de a-l transmite oamenilor. Locul suspectat de contaminare inițială ar fi o piață din Wuhan unde se vând animale sălbatice vii.De atunci, epidemia a infectat aproape 12 milioane de oameni în întreaga lume, din care peste o jumătate de milion au murit.

Yuan Zhiming a considerat firesc ca laboratorul său să facă obiectul unor suspiciuni, întrucât era cel mai apropiat de epicentrul epidemiei.

Nu a existat niciodată o scurgere de agenți patogeni, nici contaminări umane în laborator, a insistat Yuan Zhiming.

Dacă laboratorul pare a fi o cutie neagră secretă, este, de fapt, o instituție foarte deschisă și transparentă, a spus Yuan, care speră să primească cercetătorii străini în viitor pentru a deveni o platformă de schimburi științifice internațională. Un singur cercetător francez lucrează la unitatea P4 din Wuhan.

În ciuda solicitărilor repetate, AFP nu a primit autorizație să viziteze laboratorul, încă de la începutul epidemiei Covid-19.

China a fost acuzată de o lipsă de transparență în gestionarea epidemiei, iar Statele Unite și Australia au solicitat o anchetă internațională în această privință, ceea ce a provocat reacții de furie la Beijing.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri