Caută
Close this search box.

Legea privind izolarea și carantina, modificări pe ultima sută de metri!

parlament

Legea privind izolarea și carantina a suferit noi modificări înainte de intra la vot în plenul Senatului.

Izolarea poate fi dispusă pe durată limitată, în mod nedisciminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină, a decis, miercuri, Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, informează Agerpres.

Potrivit unui amendament adus alin. (1) articolului 8 al proiectului, izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.

„Lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la o locaţie declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare, precum şi lista unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Pentru a asigura un echilibru corect între nevoia de a preveni răspândirea unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor, măsura izolării se instituie în raport de lista bolilor infectocontagioase, stabilită potrivit alin. (2) cu respectarea următoarelor standarde necesare exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale: a) Măsura să fie dispusă pe durata limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină; b) Măsura să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli infectocontagioase, periculoase pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică; c) Măsura să fie instituită pe o durată limitată, care protejează interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei”, au stabilit senatorii jurişti.

Totodată, s-a decis că izolarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestuia, în condiţiile alin. 6, într-o unitate sanitară sau după caz într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, cum ar fi, dar fără a se limita, unităţile de cazare hoteliere sau alte spaţii speciale amenajate, stabilită conform alin. (2), pentru cel mult 48 de ore, exclusiv în vederea efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.

„Lista unităţilor sanitare şi, după caz, a unităţilor alternative ataşate acestora se stabileşte prin Hotărâre a Guvernului”, a precizat vicepreşedintele comisiei, senatorul PNL Iuliana Scântei, care conduce şedinţa.

„La expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice, dacă se menţine riscul transmiterii bolii infectocontagioase cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării instituite în condiţiile alin. 3, într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv în unităţile sanitare stabilite prin Hotărâre a Guvernului”, a mai decis comisia.

„Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată de persoană nu trebuie să faciliteze sau să ducă la contaminarea altor persoane cu care aceasta ar locui sau la răspândirea bolii infectocontagioase. Întrucât această lege se referă la mai multe tipuri de boli infectocontagioase, există, potrivit mai multor opinii medicale exprimate la comisie, opinia că există anumite boli infecticontagioase care ele însele, prin patologie, nu permit o izolare la domiciliu, sunt incompatibile cu o măsură a internării la domiciliu”, a explicat Scântei.

În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză măsura izolării instituite conform alin. (3) sau alin. (4), după caz, sau dacă persoanele nu respectă măsura izolării instituite la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi au consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară, printr-o decizie cu caracter individual, a mai stabilit comisia.

Forma finală a textelor va fi cuprinsă într-un raport care va fi supus dezbaterii plenului Senatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri