Caută
Close this search box.

Nelu Tătaru, despre situaţia de la CFR Cluj: Da, există teste fals pozitive!

nelu tătaru

În urma mediatizării situației fotbaliştilor de la CFR Cluj, care au fost iniţial testaţi pozitiv cu Covid-19, iar ulterior retestaţi negativ, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut câteva precizări.

„Da, există teste fals pozitive, fals negative. Lucrându-se în serie, există şi probabilitatea ca aceste teste să nu fie toate la fel, negative sau pozitive. Rezultatul unui test ţine foarte mult de aparat, de reactivi, de partea umană. Dacă, de exemplu, reactivii nu au fost de o anumită calitate, putem să ne aşteptăm la acest rezultat, mai ales că erau la toate testele care s-au făcut, fals pozitive prima dată şi negative a doua oară. Dar orice punct de lucru îşi achiziţionează, în funcţie de aparatul pe care îl are, şi reactivii şi testele”, a explicat Tătaru.

Ministrul a adăugat că el preferă, ca profesionist, să judece un caz sau un rezultat într-un context clinic şi să repete acel test „de câte ori e nevoie”.

Reamintim că oficialii clubului de fotbal CFR Cluj au afirmat că iau în calcul să dea în judecată clinica „Regina Maria”, după ce fotabaliștii găsiți inițial cu Covid-19, au fost retestatați peste câteva zile, rezultatul fiind unul negativ.

Mai precis, înainte de meciul cu FCSB, 16 dintre jucătorii lotului CFR Cluj au fost testați pozitiv cu noul coronavirus la clinica Regina Maria. Reveniți la Cluj, fotbaliștii s-au retestat după câteva zile, însă niciunul dintre cei 16 nu a mai avut rezultat pozitiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri