Caută
Close this search box.

Noi subprefecţi au fost numiţi de Guvern în judeţele Bacău, Brăila şi Covasna

orban

Guvernul a decis în şedinţa de vineri numirea de noi subprefecţi în judeţele Bacău, Brăila şi Covasna.

Astfel, Narcis Jitaru a fost numit subprefect de Bacău, Simona Drăghincescu, subprefect de Brăila, iar Sergiu Mitroi, subprefect de Covasna.

„Astăzi o să avem la „Confidenţiale” o notă de informare despre Banca Naţională de Dezvoltare”, a transmis ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la începutul şedinţei.

„Deci, avem şi memorandumul pe Banca Naţională de Dezvoltare aici. Trebuie să ne coordonăm şi cu Banca Naţională pe acest subiect şi chiar vă propun să avem o întâlnire specială pe tema asta”, a replicat premierul Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Înfiinţarea BND este inclusă în Planul de Relansare Economică, prezentat la începutul lunii iulie de Guvern.

Banca Naţională de Dezvoltare va fi o instituţie de credit pentru proiecte de investiţii, înfiinţată „după modelul altor bănci de dezvoltare din Uniunea Europeană care contractează împrumuturi pe pieţele de capital şi acordă finanţări, în condiţii avantajoase, pentru proiecte de investiţii care sprijină obiectivele naţionale de interes strategic”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri