Caută
Close this search box.

O lege așteptată de toți românii a trecut de Camera Deputaților

O veste excelentă vine din Parlamentul României: o lege mult-aşteptată de toţi românii, mai ales după protestele de după celebra OUG 13, a trecut în cele din urmă de Camera Deputaţilor.

Este vorba despre iniţiativa ”Fără în funcții publice” a celor de la USR, care a fost votată de către deputaţi cu 295 de voturi pentru, scrie Claudiu Năsui pe Facebook. El reaminteşte cum s-a reuşit strângerea a peste 1 milion de semnături, în ciuda opoziţiei acerbe a primarilor din vechile partide şi uneori chiar a agresiunilor fizice. „Ce a fost a fost, viitorul contează”, spune totuşi deputatul USR.

„Ce e important acum? Să treacă proiectul și de senat tot cu două treimi din voturi. Dacă PSD susține proiectul și la senat, lucrul acesta se va întâmpla.

După care vine pasul important al referendumului. Aici proiectul este cel mai vulnerabil și se pare că vechea clasă politică aici ar vrea să acționeze.

Dacă PSD-PNL vrea să îngroape proiectul vor pune data referendumului în altă decât cea a alegerilor. Vor zice în mod ipocrit că îl susțin, dar de fapt îl vor îngropa. După discursurile din plen, PNL pare cel mai dornic să îngroape referendumul plasându-l în alt moment decât în timpul alegerilor locale.

PNL-PSD ar fi de o inconștiență criminală să cheme românii de două ori la vot în perioada epidemiei de coronavirus, când pot să o facă o singură dată, doar pentru a pica această inițiativă”, mai scrie Claudiu Năsui pe pagina sa de socializare.

Propunerea legislativă prevede completarea articolului 37 din Constituţie – Dreptul de a fi ales – cu un nou text, potrivit căruia cetăţenii condamnaţi la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie să nu mai poată fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri