Papa Francisc s-a declarat îndurerat de decizia Turciei, de a transforma muzeul Hagia Sofia, din Istanbul, în moschee.

”Gândurile mele se îndreaptă spre Istanbul. Mă gândesc la Sfânta Sofia şi sunt foarte îndurerat”, a rostit suveranul pontif, în timpul discursului săptămânal de binecuvântare, din Piaţa Sf. Petru, din Roma.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat că primele rugăciuni vor avea loc la Hagia Sofia la data de 24 iulie, după ce monumentul antic a fost declarat moschee în urma unei decizii care i-a revocat statutul de muzeu.

Consiliul Mondial al Bisericilor i-a solicitat lui Erdogan să revină asupra deciziei, pe care patriarhul Bartolomeu din Istanbul, liderul spiritual al creştinilor ortodocşi din întreaga lume, a numit-o dezamăgitoare.

Erdogan a declarat că Hagia Sofia, cu o vechime de aproape 1.500 de ani, fostă catedrală creştină, va rămâne deschisă musulmanilor, creştinilor şi străinilor.

El a adăugat că Turcia şi-a exercitat dreptul de suveranitate transformând-o în moschee şi va interpreta criticile aduse acestei mişcări drept un atac la independenţa ţării.

Grecia a condamnat decizia, ”cu cea mai mare fermitate”, după cum a declarat vineri seara premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a anunţat că statutul Hagiei Sofia va fi revăzut de Comitetul Patrimoniului Mondial, adăugând că decizia Turciei ridică semne de întrebare cu privire la impactul asupra valorii universale a acesteia ca sit de o importanţă ce transcende graniţele şi generaţiile. Sfânta Sofia, componentă a sitului intitulat „Zonele istorice din Istanbul”, este înscrisă pe Lista patrimoniului mondial al umanităţii în calitate de muzeu.

SUA s-au declarat vineri ”dezamăgite” de schimbarea statutului de muzeu al fostei catedrale creştine Sfânta Sofia din Istanbul în cel de moschee, cerând autorităţilor turce să garanteze accesul egal pentru toţi vizitatorii. „Suntem dezamăgiţi de decizia guvernului turc de a schimba statutul Sfintei Sofia”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Morgan Ortagus.

Cea mai înaltă instanţă administrativă din Turcia a deschis vineri calea spre transformarea fostei catedrale creştine Sfânta Sofia din Istanbul în moschee, revocând actualul său statut de muzeu. Consiliul de Stat turc a aprobat cererea înaintată de mai multe asociaţii, anulând astfel o decizie guvernamentală ce data din 1934 şi care conferea bazilicii Sfânta Sofia statutul de muzeu.

Operă arhitecturală majoră, construită în secolul al VI-lea de către bizantini, care îşi încoronau împăraţii în interiorul acestei catedrale, Sfânta Sofia este un sit inclus în patrimoniul mondial UNESCO şi una dintre principalele atracţii turistice din Istanbul.

Convertită în moschee după cucerirea Constantinopolului de către otomani în 1453, catedrala a fost transformată în muzeu în 1934 de preşedintele tinerei Republici laice a Turciei, Mustafa Kemal, care a dorit „să o ofere umanităţii”.

167 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 4 =