Caută
Close this search box.

Patriarhia anunță că purtarea măștii de protecție rămâne obligatorie în interiorul bisericii

patriarhia română

Patriahia Română reamintește credincioșilor ce reguli trebuie să respecte în contextul prelungirii stării de alertă și arată că purtarea măștii de protecție este obligatorie la slujbele religioase oficiate în interiorul bisericilor.

fânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, se săvârşesc în interiorul bisericii, iar accesul se realizează în așa fel încât între credincioși să fie o distanță de 2 m în orice direcție, câte 4 mp pentru fiecare credincios.

Dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spațiul interior disponibil, ceilalți credincioşi vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer liber, în curtea bisericii.

„În interiorul bisericii, folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană”, arată Patriarhia.

De asemenea, lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe.

Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfășoară slujbe în biserică, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând.

Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

„Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala”, au precizat reprezentanții Patriarhiei Române.

De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie – tuse, strănut, rinoree.

Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m.

Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul.

În ceea ce privește alte măsuri, Patriarhia Română precizează că la intervale de patru ore, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit, iar la intrarea în biserică vor fi amplasate soluții de dezinfectare, fiecare credincios care intră în biserică urmând să își dezinfecteze mâinile.

Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăți înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi, de asemenea, curăţate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri