Caută
Close this search box.

Planul de relansare economică: Guvernul promite sisteme de irigații, spitale, campusuri universitare noi și autostrăzi

Peste 3.400 de kilometri de autostradă și drumuri expres, spitale regionale, zeci de spitale moderne județene, sute orășenești, peste o mie de unități medicale în mediul rural, sute de grădinițe, școli, campusuri și cămine universitare, acesta este planul de relansare economică, pus pe masă de Guvernul Orban.

Executivul lansează astăzi, în prezența președintelui Klaus Iohannis, un plan uriaș de relansare economică de peste 100 de miliarde de euro.

document-Vezi sinteza planului de relansare economică, elaborat de Guvernul Orban

Astfel, până în 2027 este programată reabilitarea a 2.488 de unități școlare, investițiile fiind estimate la circa 6 miliarde de lei, se arată în planul de relansare economică. Guvernul mai plănuiește contruirea de campusuri școlare și de noi cămine studențești în centre universitare.

Guvernul programează investiții de multe miliarde în proiecte de canalizare, de extindere a distribuției de gaze, în reabilitări și consolidări de imobile, în locuințe pentru specialiști în sănătate și învățământ.

Sume importante, circa 12,5 miliarde lei, sunt programate pentru investiții în infrastructura sportivă.

Investițiile planificate de Guvern în irigații

Investiții în reabilitarea a 138 amenajări de irigații, ce deservesc o suprafață de aprox. 2.4 milioane ha.

Valoarea lucrărilor de investiții în infrastructura de irigații: 3.4 miliarde euro

Construirea Canalului Siret-Bărăgan prin reluarea procesului investițional pentru tronsoanele 1-3 din cadrul etapei I.
Etapa I – aprox. 50 km până la limita sudică a județului Vrancea – pentru această etapă studiile și proiectarea sunt finalizate, iar execuția poate fi reluată; Pentru etapa I de execuție, costurile totale sunt estimate la 83,67 milioane euro.
Etapa a II-a – aprox. 140 km pe teritoriul județelor Brăila, Buzău și Ialomița până la debușarea în acumularea Dridu – pentru această etapă sunt necesare studiile de fezabilitate și proiectarea.

Reabilitarea infrastructurii de desecare-drenaj

• Investiții în reabilitarea a 443 amenajări de desecare-drenaj, care deservesc o suprafață de 2.838.674 ha
• Valoarea lucrărilor de investiții in amenajari de desecare: 1,1 miliarde euro
• Amenajări de combatere a eroziunii solului
• Investiții în reabilitarea a 220 amenajări de combaterea eroziunii solului, care deservesc o suprafața de 500 000 ha
• Valoarea estimativa a lucrărilor de combatere a eroziunii solului: 500 milioane euro

Finalizarea „Canalului magistral Siret-Bărăgan – Etapa I” ar asigura condiții pentru irigarea unei suprafețe de aproximativ 120.000 de hectare.

Dacă ar fi construit tot canalul, s-ar crea posibilitatea irigării unor suprafeţe de 475.000 ha, din care cca. 80% fără sisteme de pompare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri