Caută
Close this search box.

Ponta şantajează. Cere câteva zeci de locuri de parlamentar pe lista PSD

ponta

Liderul Pro România, Victor Ponta, anunţă că partidul va avea candidaţi proprii la alegerile locale, peste tot în ţară, începând cu municipiul Bucureşti. Dar aceasta nu este o simplă afirmaţie politică precampanie, ci mai mult decât atât.

”Dacă eşti un partid nou, nu ai cum să te ascunzi sub fusta cuiva la locale”, a afirmat Ponta, precizând că Pro România s-a străduit să arate electoratului că există o alternativă şi nu se poate ”arunca în remorca unui partid”.

Ponta a afirmat că Nicuşor Dan şi Gabriela Firea au calităţi, dar ”este foarte mult loc de altceva faţă de cei doi candidaţi”.

Victor Ponta a fost întrebat dacă va candida la Primăria Capitalei şi a răspuns: ”Ăsta este un lucru pe care Pro România şi aliaţii săi îl va anunţa în 25 iulie – exact cine sunt cadidaţii la fiecare sector, la Consiliul General şi în toată ţara.

Pot să vă spun cu siguranţă, am luat decizia, candidăm peste tot, începând cu Bucureştiul, cu candidaţii Pro România, lucru normal până la urmă, dacă vrei să te afirmi. Dacă eşti un partid nou – am participat la două alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale – nu ai cum să te ascunzi sub fusta cuiva la locale”.

”E vorba despre faptul că Pro România s-a format pentru că nu ne-a plăcut ce s-a întâmplat în PSD. Dacă ne-am luptat să arătăm că există alternative, nu poţi să te arunci repede în remorcă unui alt partid. E un lucru de foarte bun simţ. Au calităţi Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, au şi defecte, dar este foarte mult loc de altceva faţă de cei doi candidaţi”, a adăugat Victor Ponta.

Liderul Pro România a afirmat că partidul va avea propriul candidat care ”va veni cu nişte proiecte şi un tip de personalitate politică diferită de ce propune doamna Firea şi domnul Nicuşor Dan”.

Gabriela Firea este susţinută de PSD, în timp ce Nicuşor Dan este prezentat drept ”candidatul unic al dreptei”. Un eventual candidat al Pro România va lua din voturile Gabrielei Firea, astfel încât şansele lui Nicuşor Dan sunt şi mai mari de a câştiga Primăria Generală.

Surse bine documentate au spus pentru Adevărul că Ponta, în realitate, solicită 40 de locuri eligibile pe listele PSD la alegerile parlamentare plus o primărie de sector şi posturi de viceprimar. În caz contrar, Ponta e decis să candideze la Primăria Capitalei, unde are ca obiectiv un scor de cel puţin 10%. Dacă negocierile dintre Ponta şi Ciolacu eşuează, Gabriela Firea ar putea renunţa la candidatură.

Victor Ponta a crescut treptat pretenţiile în negocierile cu Marcel Ciolacu pentru o alianţă PSD-ProRomânia la alegerile locale şi parlamentare. Întotdeauna, fostul premier a ţintit în primul rând alegerile parlamentare, apoi împărţeala pentru primării.

O oaste numeroasă de senatori şi deputaţi poate decide majorităţi parlamentare şi schimbări de guvern. Spre exemplu, în iarnă, Victor Ponta a cerut 30 de locuri eligibile pentru ProRomânia la alegerile legislative programate la începutul lunii decembrie. În acel moment, partidul condus de Ponta număra 30 de aleşi, transferaţi în mare parte de la PSD. Ulterior, Ponta a crescut în sondaje pe fondul pandemiei de coronavirus. Prin urmare, a ridicat ştacheta la 40 de locuri eligibile, plus o primărie de sector şi posturi de viceprimar în Capitală, acolo unde PSD reuşeşte să se impună.

În ultimele zile, emisarii lui Victor Ponta au solicitat un raport PSD-ProRomânia de 2 la 1 pentru listele de la parlamenare, susţin surse politice pentru Adevărul, scenariu refuzat din start de social-democraţi. ”Exclus. Asta ar însemna ca ProRomânia să obţină peste 50 de mandate, iar PSD vreo 70. I-am pune singuri partidul pe tavă lui Ponta, Practic, PSD ar ajunge la un procent de 15%, dacă e să ne raportăm la numărul de mandate. Ciolacu n-ar trebui să ofere mai mult de 25 de locuri, pentru că ProRomânia nu are primari, nu are structuri în teritoriu. Are doar imaginea lui Ponta”, susţin surse din conducerea PSD pentru Adevărul.

Însă imaginea lui Ponta a dus partidul la 10% în sondaje. Potrivit analizelor sociologice, Capitala e unul dintre rezervoarele electorale ProRomânia. Aşadar, Victor Ponta negociază extrem de dur cu Marcel Ciolacu o alianţă care să o susţină pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei. Ponta l-a avertizat pe Cioalcu că va candida la Primăria Capitalei în cazul în care liderul PSD nu oferă cel puţin 40 de locuri eligibile pentru ProRomânia la alegerile parlamentare. Candidatura lui Victor Ponta i-ar fi fatală Gabrielei Firea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri