Caută
Close this search box.

SARS CoV 2 provoacă şase tipuri de coronavirus (experţi)

sars cov 2

Virusul SARS-CoV-2 ar provoca șase tipuri distincte de boală COVID-19, fiecare fiind caracterizat de un set de simptome și având legătură cu nivelul de gravitate al infecției. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la King’s College din Londra, după ce au analizat datele dintr-o aplicație utilizată pe scară largă pentru monitorizarea simptomelor de COVID-19.

Cele şase tipuri de boală sunt corelate cu niveluri de gravitate ale infecţiei, dar şi cu probabilitatea ca un pacient să aibă nevoie de ajutor pentru respiraţie – oxigen sau ventilator – atunci când este spitalizat.

În afară de tuse, febră şi pierderea mirosului – evidenţiate adesea drept principalele trei simptome ale COVID-19 – datele oferite de aplicaţie au arătat şi alte simptome, precum durere de cap, dureri musculare, oboseală, diaree, stare de confuzie, pierderea apetitului şi respiraţie dificilă.

Studiul, publicat online, care nu este dublat de opiniile unor oameni de ştiinţă independenţi, a descris următoarele şase tipuri de COVID-19:

1. „Ca o gripă”, fără febră – durere de cap, pierderea mirosului, dureri musculare, tuse, gât inflamat, durere pectorală, lipsa febrei.

2. „Ca o gripă” cu febră – durere de cap, pierderea mirosului, tuse, gât inflamat, răguşeală, febră, pierderea apetitului.

3. Gastrointestinal – durere de cap, pierderea mirosului, pierderea apetitului, diaree, gât inflamat, durere pectorală, fără tuse.

4. Nivel 1 grav, oboseală – durere de cap, pierderea mirosului, tuse, febră, răguşeală, durere pectorală, oboseală.

5. Nivel 2 grav, stare de confuzie – durere de cap, pierderea mirosului, pierderea apetitului, tuse, febră, răguşeală, gât inflamat, durere pectorală, oboseală, stare de confuzie, dureri musculare.

6. Nivel 3 grav, abdominal şi respirator – durere de cap, pierderea mirosului, pierderea apetitului, tuse, febră, răguşeală, gât inflamat, durere pectorală, oboseală, stare de confuzie, dureri musculare, respiraţie dificilă, diaree, durere abdominală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri