Caută
Close this search box.

Se îngheață noul an școlar? Orban bate cu pumnu-n masă. Decizia nu se discută

Cabinetul Orban

România este lovită crunt de pandemia de coronavirus. Pe lângă situația sanitară gravă, nici economia nu o duce deloc bine. Premierul Ludovic Orban a vorbit însă despre o altă situație extrem de gravă. Se îngheață noul an școlar?

Sunt deja luni de zile de când elevii nu au mai ajuns în bănci. Din cauza pandemiei de coronavirus, cursurile s-au făcut online, iar examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională s-au ținut în condiții speciale.

Se îngheață noul an școlar?
În acest context, premierul Ludovic Orban a intervenit clar. Acesta a dezvăluit că autoritățile sunt pregătite să asigure deschiderea anului școlar 2020-2021, indiferent de situația epidemiologică.

„Suntem pregătiți să asigurăm reluarea anului școlar indiferent de situația epidemiologică”, a declarat Ludovic Orban, aflat în Sibiu.

Acesta a mai spus că un comitetul interministerial, coordonat de vicepremierul Raluca Turcan, analizează, de la caz la caz, modul concret în care se va deschide școala.

Scenariul cel mai probabil care va fi pus în practică din luna spetembrie, atunci când este programată deschiderea noului an școlar, este unul hibrid. Prin rotație, unii elevi vor merge fizic în clase, iar alții vor face cursuri online. Aceasta este varianta avansată de către ministrul Educației, Monica Anisie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri