Caută
Close this search box.

SUCEAVA: Un tânăr și-a snopit în bătaie soția, apoi i-a ucis animăluțele, un câine și două pisici adoptate

Un tânăr de 24 de ani și-a snopit în bătaie soția, apoi i-a maltrat animalele pe care le adoptase. Una dintre pisici a murit, iar câinele a scăpat ca printr-un miracol. Un alt cățel fusese înjunghiat de individ în trecut, pe motiv că soția acorda mai multă atenție câinelui decât lui.

Femeia a reușit atunci să ia câinele dintr-o baltă de sânge și să-l salveze, apoi l-a dat spre adopție. Cei doi soți au împreună și un copil, un bebeluș de câteva luni.

Presa locală din Suceava relatează pe larg despre cazul lui Adrian, un bărbat de 24 de ani, din București, care locuieşte în municipiul Suceava şi care este cercetat pentru infracțiuni de ”violență în familie”, după ce și-ar fi agresat soția, precum și pentru ”uciderea animalelor cu intenție, fără drept” și ”rănirea și schingiuirea animalelor”, după ce a ucis cu sânge rece o pisică și a agresat grav un câine și o pisică, pe care le adoptase.

Soția de 20 de ani a sunat la Poliție și a spus că a fost bătută
Potrivit Monitorul de Suceava, soția bărbatului, în vârstă de 20 de ani, le-a povestit polițiștilor că a fost bătută de soțul ei aflat în stare avansată de ebrietate. Ea le-a mai relatat că într-un alt context, soţul ei, Adrian I., lovise cu sălbăticie două pisici trântindu-le de podea, una dintre ele murind la scurt timp după asta.

Polițiștii au demarat o anchetă la locuința familiei, cei doi soți din București fiind mutați la Suceava împreună cu bebelușul lor de cinci luni, în cursul lunii februarie. Bărbatul a fost atunci retinut pentru 24 de ore și a fost emis și un mandat de restricție.

Bărbatul mai agresase în trecut și alte animale
Soția agresorului a mai dezvăluit că au avut cândva un câine metis de husky, despre care toată lumea știe ca l-au dat spre adopție, însă cățelul fusese de fapt înjunghiat de același individ, motivând că ea acorda mai multă atenție câinelui decât lui. Incidentul cu câinele s-a petrecut în perioada când cei doi locuiau în București, femeia reușind atunci să ia câinele dintr-o baltă de sânge și să-l salveze la un medic veterinar, după care l-a dat spre adopție unei familii din Capitală, mai scrie sursa citată.

Conform ordinului de restricție provizoriu emis de polițiști pe numele bărbatului, acesta nu are dreptul să se apropie de soție și de domiciliul conjugal, fiind așteptată luarea de către instanța de judecată a unei măsuri pe o perioadă îndelungată, mai notază publicația locală,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri