Caută
Close this search box.

Universitatea din Oxford are un vaccin care imunizează la Covid-19

vaccin

Un vaccin împotriva coronavirusului dezvoltat de Universitatea din Oxford (Marea Britanie) este sigur și produce imunizarea celor cărora le-a fost administrat, arată rezultatele unui studiu clinic realizat pe 1.077 de pacienți și citat de BBC.

Studiul clinic a arătat că virusul injectabil a dus la apariția de anticorpi și celule care luptă împotriva coronavirusului.

Rezultatele studiului clinic sunt încurajatoare, arată BBC, dar pentru validarea lor finală mai este nevoie de un studiu pe eșantioane mult mai mari de populație.

Guvernul Marii Britanii a comandat deja 100 de milioane de doze din vaccinul dezvoltat de cercetătorii Universității din Oxford.

Vaccinul, numit ChAdOx1 nCoV-19, este dezvoltat cu o viteză fără precedent, la fel ca toate celelalte vaccinuri-candidat. El este realizat pe baza unui virus care provoacă răceala comună la cimpanzei și care a fost modificat genetic pentru ”a semăna” cu coronavirusul. Prin urmare, el atrage un răspuns al organismului care împiedică și infectarea cu Covid-19, potrivit BBC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri