Caută
Close this search box.

VIDEO Deputatul Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală împotriva conducerii Institutului Oncologic din Cluj

emanuel ungureanu

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, a depus, vineri, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în care acuză conducerea Institutului Oncologic din municipiu de faptul că s-ar face vinovată de răspândirea în instituţie a COVID-19 şi de focarul în care au fost infectate 12 cadre medicale din spital şi pacienţi.

„Acel focar de infecţie a fost datorat, din punctul de vedere al declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, ca fiind din cauza unor neglijenţe de management. Adică, domnul Tătaru a spus public că la Institutul Oncologic, din cauza unor greşeli ale conducerii spitalului, s-au infectat bolnavi şi, spun surse din spital, ar fi murit nişte bolnavi cu cancer”, a declarat Emanuel Ungureanu.

El a adăugat că nu a existat vreo anchetă la Institutul Oncologic, care să lămurească lucrurile.

„Vorbim nu doar despre un caz penal în zona necombaterii contaminării cu SARS-CoV-2, ci vorbim şi de un caz de corupţie. Denunţul pe care îl fac azi este împotriva managerului Institutului Oncologic, Călin Vlad. (…) Din informaţiile pe care le deţin, dr. Călin Vlad a direcţionat un pacient care a venit din focarul Suceava, l-a direcţionat către spital, fără să fie o urgenţă medicală. La momentul în care pacientul din Suceava a intrat în Institutul Oncologic din Cluj, acesta nu avea în foaie un test anti-COVID mai vechi de 48 de ore. De aceea, acel bolnav a intrat în spital neştiindu-se că este infectat cu COVID. Asta este prima neglijenţă gravă. O pilă, aşa cum spunem, în timp ce intrau pacienţii şi stăteau în triaj”, a mai spus Emanuel Ungureanu.

Acesta a formulat acuzaţii similare şi într-o postare pe Facebook.

„La Parchetul Judecătoriei Cluj voi depune o plângere penală împotriva conducerii Institutului Oncologic din Cluj. În data de 10 iunie, în Parlamentul României explicam modul în care, prin teroare şi frică, vătafii acestei instituţii, au încercat să muşamalizeze erorile care au condus la infectarea cu noul coronavirus a mai multor cadre medico-sanitare şi bolnavi internaţi în această unitate sanitară. Între timp, am primit toate informaţiile necesare pentru ca procurorii să poată face o anchetă penală amănunţită despre focarul de COVID-19 izbucnit la Institutul Oncologic din Cluj la sfârşitul lunii mai. Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, explica atunci la televizor că au fost grave neglijenţe din partea conducerii acestei unităţi sanitare care au condus la un lung şir de erori şi la mai multe decese”, a scris Emanuel Ungureanu în postarea sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri