Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că 153 de cetăţeni români lucrători la o fermă din regiunea Dingolfing-Landau din Germania – 137 dintre cei care deţin trei teste negative şi 16 dintre cei care au fost confirmaţi iniţial pozitiv şi au finalizat perioada de izolare prevăzută de legislaţia germană -, ce şi-au exprimat dorinţa de a reveni în România, sunt repatriaţi, în cursul zilei de vineri, cu o cursă aeriană tip charter, costurile fiind suportate de către autorităţile germane.

MAE arată că, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Consulatului General al României la Munchen, autorităţile bavareze au iniţiat o procedură de repatriere voluntară a cetăţenilor români de la această fermă care deţin trei teste negative succesive pentru infecţia cu SARS-CoV-2, precum şi a celor care iniţial au fost testaţi pozitiv şi care au încheiat perioada de izolare prevăzută de legislaţia germană.

Ministerul menţionează că un reprezentant al Consulatului General al României la Munchen s-a deplasat la ferma în cauză pentru a acorda asistenţă consulară, precum şi pentru a asigura sprijin în relaţia cu autorităţile bavareze. De asemenea, reprezentantul oficiului consular s-a deplasat şi la aeroport pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunii de repatriere.

Totodată, la această fermă se mai află 55 de cetăţeni români care au fost testaţi negativ, precum şi 131 dintre cei care au fost iniţial testaţi pozitiv şi care şi-au încheiat perioada de izolare.

185 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 3 =