Românii care au avut cele mai mari creşteri ale câştigului în luna iunie salarial au fost cei din hoteluri sau restaurante, ca efect al reluării activităţii după introducerea măsurilor de relaxare. Chiar şi aşa, datele de la INS arată că aceştia sunt şi cei mai prost plătiţi din România.

Angajaţii cu cele mai mari încasări lunare rămân în continuare cei din IT. Conform INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei cu o sumă de 7.540 lei iar cele mai mici venituri au fost înregistrate în hoteluri şi restaurante, unde se câștigă în medie suma de 1.773 lei.

Câştigul salarial mediu nominal brut al românilor a fost 5.369 lei, în luna iunie 2020, adică +3,5% (181 lei) mai mare decât în luna mai 2020, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.298 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu +3,7% (119 lei), arată datele INS, publicate marţi.

Câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5%
În luna iunie a acestui an, comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5%. Conform statisticii oficiale, indicele câştigului salarial real a fost 102,4% pentru luna iunie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Indicele câştigului salarial real a fost 103,6% pentru luna iunie 2020 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie din anul 1990, indicele câştigului salarial real a fost 221,8%, cu 7,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2020.

„În luna iunie 2020, în activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici după introducerea măsurilor de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte) ori a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare)”, scrie INS.

Datele oficiale arată că cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
– 27,2% în hoteluri şi restaurante, ca efect al reluării activităţii după introducerea măsurilor de relaxare;

– între 12,5% şi 18% în fabricarea de mobilă, activităţi de editare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, alte activităţi industriale, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, tăbăcirea şi finisarea pieilor, fabricarea produselor textile.

– o creştere între 7% şi 9,5% s-a înregistrat în fabricarea băuturilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, transporturi pe apă, telecomunicaţii.

– creşteri între 5% şi 7% în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, industria alimentară, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2020 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri, inclusiv bilete de valoare.

Scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi ale activităţii în contextul pandemiei, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici sau de remunerarea parţială a salariaţilor din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
– cu 11,3% în activităţi de servicii anexe extracţiei, ca urmare a acordării de prime ocazionale şi sume din profitul net în lunile precedente;

– între 1,5% şi 5% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de poştă şi de curier, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia minereurilor metalifere.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică cu +2,9%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare. Câştigul salarial mediu net a scăzut uşor faţă de luna precedentă în învăţământ, respectiv în sănătate şi asistenţă socială cu -1,1% pentru fiecare activitate în parte.

129 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 1 =