Caută
Close this search box.

Care sunt judeţele unde s-a impus obligativitatea purtării măştii şi în spaţii deschise

coronavirus

Pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19 din România, mai multe judeţe au impus obligativitatea purtării măştii de protecţie şi în spaţiile publice deschise.

1. Argeş

Argesul este primul judeţ care a adoptat această măsură, hotărârea fiind luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă marţi, 28 iulie, şi intrând în vigoare miercuri, 29 iulie. Potrivit hotărârii, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele de pe raza administrativ-teritoriala a judeţului Argeş, începând cu vârsta de cinci ani, în spaţiile închise şi deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeaşi adresă.

În plus, administratorii societăţilor comerciale care organizează evenimente private, cum ar fi nunţi, botezuri sau aniversări, vor reduce durata evenimentelor până la ora 22.00 în cursul săptămânii şi până la ora 23.00 sâmbătă şi duminică. În cadrul acestor evenimente, sunt interzise interacţiunile fizice de tip joc sau dans în grupurile de persoane care nu locuiesc la aceeaşi adresă.

Mai mult, programul activităţilor de tip fast-food, drive-in, jocurilor de noroc, caselor de pariuri şi cazinourilor se va reduce până la ora 22.00 în cursul săptămânii şi până la ora 23.00 sâmbătă şi duminică.

2. Dâmboviţa

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a hotărât că, începând cu 30 iulie, masca de protecţie să fie purtată şi în spaţiile publice deschise în care sunt organizate pieţe, târguri sau oboare. Comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în aceste locaţii trebuie să poarte atât masca, cât şi mănuşi.

3. Galaţi

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi va adopta, începând cu 1 august, o decizie prin care se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani, în spaţiile aglomerate publice şi în perimetrul de aşteptare din exteriorul tuturor instituţiilor publice. De exemplu, în parcuri, faleze şi pieţe, intervalul orar în care masca trebuie purtată este 16.00-23.00, iar în staţiile de transport în comun intervalul este 07.00-22.00, conform Ziare.com.

4. Braşov

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov va adopta, începând cu 1 august, obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în pieţele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise, precum şi în târgurile de animale sau de produse tradiţionale.

În plus, masca va fi purtată la toate evenimentele, de orice natură, unde există aglomerări de persoane, indiferent dacă se desfăşoară în interior sau în exterior.
Sunt incluse şi toate arterele pietonale intens frecventate. Sunt exceptaţi doar copiii cu varstasub 5 ani.

5. Vâlcea

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a decis că, în vederea reducerii riscului epidemiologic, toate persoanele din judeţul Vâlcea, inclusiv cele aflate în tranzit, să poarte masca de protecţie în spaţiile deschise aglomerate, unde nu se poate asigura distanţarea socială, cum ar fi târgurile, pieţele agro-alimentare, ştrandurile, piscinele, gările, autogările, sau staţiile de transport în comun. În plus, în spaţiile în care se manipulează produse şi mărfuri, se vor purta mănuşi de protecţie.

6. Iaşi

Potrivit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în intervalul 1-14 august, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare, cum ar fi staţiile de autobuz sau persoanele, falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje şi exteriorul obiectivelor turistice. De la regulă se pot abate persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense sau în condiţii de muncă solicitante şi copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

7. Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a hotărât că începând cu 1 august, ora 07.00, să instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje şi în exteriorul obiectivelor turistice, în intervalele orare 07.00-11.00 şi 15.00-23.00.

8. Buzău

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a hotărât introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare a mijloacelor de transport în comun, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje şi în exteriorul obiectivelor turistice, în intervalele orare în care se desfăşoară respectivele activităţi.

9. Constantă

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constantă a decis că masca devine obligatorie începând cu 1 august, ora 00.00, în spaţiile publice, în intervalul orar 18.00-24.00. Sunt incluse falezele, piaţetele, parcurile de distracţii şi agrement, târgurile, pieţele şi oboarele, staţiile de autobuz şi peroanele gărilor, curţile şi perimetrele exterioare ale obiectivelor şi lăcaşurilor de cult. Se adăugă spaţiile exterioare ale instituţiilor şi autorităţilor publice, delfinariul şi orice loc în care se formează aglomerări de persoane, în exterior, şi nu se poate respecta distanţă de 2 metri.

Lista zonelor turistice de pe litoral unde masca e obligatorie de la 1 august, între orele 18.00-24.00:

Mamaia – Faleza, promenadă, sătul de vacanţă, piaţeta de la Cazinoul din Mamaia;
Constantă – Gara, Delfinariu, în curţile bisericilor, faleza cazino, Portul Tomis (terase), Piaţa Ovidiu;

Eforie Nord-Sud – Zona de promenadă, faleza de la Belona până în capătul de sud, aleile pietonale din centrul staţiunilor, unde sunt multe magazine;

Costineşti – Toată zona de pomenada de lângă mare, plus aleile pietonale;

Olimp, Neptun, Jupiter, 2 Mai – aleile pietonale plus zonele de promenadă de lângă ţărmul mării şi parcul de distracţii de la Neptun;

Vama Veche – Strada mică, zona de parcare de lângă plajă şi toată aleea paralelă cu plaja, zona teraselor şi a cluburilor.

10. Vrancea

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a adoptat o hotărâre prin care impune obligativitatea purtării măştii de protecţie începând de la 1 august, în spaţiile aglomerate, închise sau deschise, fiind incluse pieţele, târgurile, oboarele, staţiile de autobuz, gările, parcările magazinelor, slujbele religioase din curtea bisericii, dar şi parcurile, grădinile publice şi zonele de agrement.

11. Gorj

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a hotărât obligativitatea purtării măştii de protecţie şi păstrarea distanţării în spaţiile publice deschise, începând cu 1 august. Sunt incluse pieţele, parcările, staţiile mijloacelor de transport în comun şi zonele de promenadă (zona centrală şi parcurile din Municipiul Târgu Jiu şi din oraşele şi comunele din Gorj).

Sunt excluse persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante, cum ar fi temperaturile ridicate sau umiditatea crescută şi copiii cu vârsta sub 5 ani.

12. Arad

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele, începând cu vârsta de 5 ani, în pieţele agro-alimentare permanente sau temporare, închise sau deschise, precum şi în spaţiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiţionale, bâlciuri, oboare, pieţe/târguri săptămânale, în incinta aeroportului, staţiilor CFR, autogărilor şi în staţiile mijloacelor de transport în comun, începând cu 1 august.

13. Călăraşi

În Călăraşi situaţia este diferită, în sensul că a fost aprobată o hotărâre prin care se recomandă purtarea măştii în spaţiile deschise aglomerate, dar nu este obligatorie.

Giurgiu

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi faleze, pieţe deschise, târguri, oboare, gări, autogări, staţii pentru transportul în comun, parcuri, locuri de joacă. Persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi în condiţii de muncă solicitante, cum ar fi temperaturile ridicate sau umiditatea crescută, precum şi copiii cu vârsta mai mică de cinci ani fac excepţie de la aceste prevederi.

Totodată, prin decizia CJSU au fost interzise comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23,00 – 6,00.

Satu Mare

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare a decis că masca devine obligatorie începând cu 1 august şi sunt vizate pieţele agroalimentare, târgurile din judeţ, Piaţa de vechituri şi Piaţa de maşini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri