Caută
Close this search box.

Cazuri de Covid la Autoritatea Electorală: Personalul a fost testat

covid-19

Un angajat al Autorităţii Electorale Permanente de la sediul central a fost confirmat cu noul coronavirus, alte două cazuri fiind depistate în filialele Autorităţii din Bucureşti-Ilfov şi, respectiv, Neamţ.

Preşedintele Autorităţii electorale Permanente, Constantin-Florin Mituteţu-Buică, a declarat, joi, că situaţia este sub control şi personalul îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale, fiind luate toate măsurile de protecţie necesare.

Situaţia este sub control, avem testat tot personalul. Din 200 de angajaţi doar unul singur a fost confirmat pozitiv la nivel central. Eu am fost retestat marţi, după ce am primit informaţia că este un caz aici. Eu sunt negativ, s-a negativat şi al doilea test. Lucrurile sunt sub control, personalul îşi desfăşoară în condiţii normale activitatea, fără nicio teamă, pentru că avem luate toate măsurile de protecţie: măşti, dezinfectante. Personalul poartă aceste măşti, se dezinfectează, deci nu avem posibilitatea de a răspândi în interior. Doi dintre colegii celui confirmat sunt în izolare la domiciliul. Am dezinfectat imediat, în aceeaşi după amiază, toate clădirile noastre, nu numai sediul central„, a precizat preşedintele AEP, citat de Agerpres.

Mituteţu-Buică a menţionat că, după depistarea cazurilor în filialele Ilfov şi Neamţ, activitatea acestora nu a fost afectată.

Activitatea nu a fost afectată. Sunt în telemuncă la domiciliu şi activitatea fizică a fost preluată de alte birouri alăturate.(…) În Ilfov avem personal la biroul judeţean, deci nu este închis. Doar la Neamţ a trebuit să-l închidem pentru că toate cele trei persoane – una a fost confirmată, este la spital şi două au fost izolate – pentru a vedea dacă lucrurile evoluează„, a explicat Mituleţu-Buică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri