O declarație absolut neașteptată zguduie, prin pericolul, cinismul și agresivitatea ei, sistemul medical și opinia publică.
Să ne amintim că recent, un alt director de spital, culmea, tot ”Victor Babeș”, dar din Timișoara, spunea cu același mizerabil cinism, că ”îi așteaptă pe pacienți, la spital, cu lumânări”!
Dar haideți să vedem ce e cu ”dictatura medicală”:
”Sistemul medical românesc, unul care s-a dovedit adeseori extrem de corupt, este vinovat pentru o serie de focare de răspândire a Coronavirusului în România, ca să nu mai vorbim de responsabilitatea pe care o are față de nenumărații români care au fost lipsiți de dreptul la tratament medical pentru alte boli grave, în această perioadă a Pandemiei.
Sistemul medical românesc este unul rușinos din punctul de vedere al dotării, igienei în spitale și al serviciilor.
Cred că aproape orice român ar putea să povestească despre plicul dat la medic, ca să aibă parte de atenție medicală, sau despre situațiile în care a trebuit, fiind internat în spital, să își cumpere singur medicamentele necesare tratamentului, deși ele trebuiau asigurate de instituția medicală.
Mai pe scurt, sistemul medical românesc NU ESTE CU ADEVĂRAT DE ÎNCREDERE pentru a-i putea lăsa pe mână viața noastră, necondiționat și fără emoții.
În aceste condiții, să afli că Managerul Spitalului Victor Babeș din București, Emilian Imbri, pretinde că a venit VREMEA DICTATURII MEDICALE, este de neacceptat!
Iată ce a declarat el pentru Digi 24: „A cam trecut vremea poveștilor spuse la ceas de seară de persoane care își spală adidașii! E vremea dictaturii medicale, adică doctorii să fie înțeleși și crezuți. Dictatura medicală nu înseamnă că cineva îți fură viața, drepturile și te obligă să te speli pe mâini. S-a creat impresia că doctorii au vreun interes. Nu, doctorii nu au interes decât să vadă omul ieșit din spital. Ieșit și externat, nu ieșit oricum din spital.” (Citește mai mult aici: Digi24)
Indiferent de cum justifică Emilian Imbri această afirmație, ea este extrem de periculoasă și ne arată ce au în cap unii dintre cei care conduc sistemul medical și care, se pare, încep să se creadă niște mici Dumnezei.
Nu, dictatura medicală, indiferent cum s-ar cosmetiza, este de neacceptat! Nu suntem sclavi și nimeni nu are dreptul să ne pună sub semnul întrebării dreptul de a dispune de corpul nostru.
Și în mâinile cui să ne lăsăm necondiționat viața, domnule Imbri? În mâinile autorităților care ne intoxică zi de zi, prezentându-ne morții depistați ȘI CU Covid, ca MORȚI DIN CAUZA COVID? Serios vorbiți?! Poate e vremea să vă pensionați!” scrie pe blogul său cunoscutul jurnalist și istoric DANIEL ROXIN.