Caută
Close this search box.

Ciolacu ameninţă: Parlamentarii care lipsesc de la moţiune vor pleca din PSD imediat

ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că moţiunea de cenzură va trece şi că la votul asupra acestui document se vor cerne „faptele de declaraţiile politice”.

„La această oră vă spun cu siguranţă că moţiunea trece. Într-adevăr, sunt presiuni foarte mari. Mă sună şi la ora asta (…) ne facem socotelile, mă sună colegii că primesc şi la această oră tot felul de oferte (…) Nu avem plecări din PSD la această oră”, a declarat Ciolacu, duminică seară, la Antena 3.

El a precizat că PSD, împreună cu ALDE şi PPU-SL, au 202 voturi, iar moţiunea va întruni, probabil, mai puţin de 250 de voturi, întrucât „se încearcă un boicot asupra votului”, astfel încât să nu se creeze cvorum.

Liderul PSD a avut şi un mesaj către USR susţinând, potrivit Agerpres, că, prin absenţa de la vot, acest partid ar gira „incompetenţa şi corupţia” actualului executiv.

„Eu mă mir că USR nu votează moţiunea şi vor lipsi pentru că în acest moment 20% din grupul PNL sunt traseişti. Dacă vor în continuare să gireze incompetenţa şi corupţia acestui guvern, îi invit să lipsească de la vot. Mâine se cern faptele de declaraţiile politice”, a susţinut Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD a adăugat că nu ştie, încă, dacă UDMR va vota moţiunea, un anunţ în acest sens urmând să fie făcut luni de liderii Uniunii.

„Dacă colegii mei de la UDMR au uitat atacurile preşedintelui asupra lor, din punctul meu de vedere grosolane, atunci înseamnă că aşa trebuie să facă, să nu voteze această moţiune”, le-a transmis, însă, Ciolacu, reprezentanţilor UDMR.

Totodată, acesta a opinat că declaraţiile liderului Pro România, Victor Ponta, cu privire la un blat şi la faptul că moţiunea nu va trece, îi descurajează pe parlamentari să vină la vot.

„Nu înţeleg declaraţiile domnului Victor Ponta – pentru că votăm împreună această moţiune, din câte am înţeles eu -, aceste declaraţii de descurajare a parlamentarilor de a veni la vot”, a punctat liderul PSD.

El a menţionat că parlamentarii partidului care vor lipsi de la moţiune „vor pleca din PSD a doua zi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri