Caută
Close this search box.

Coronavirus România: 1.454 de cazuri noi. 478 de bolnavi în terapie intensivă

Un număr de 1.454 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore din 22.649 teste, iar 53 de oameni au murit, în același interval, din cauza acestei maladii, anunță, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Până astăzi, 13 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 66.631 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 31.547 pacienți au fost declarați vindecați și 7.253 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.454 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 2.860 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 12.08.2020 (10:00) – 13.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (32 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș – Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți care au decedat nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.437. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI.

Pe teritoriul României, 7.935 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.421 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.775 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 101 de persoane.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.630 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 19 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri