Caută
Close this search box.

Dacian Cioloș, despre moțiunea de cenzură: Acest Parlament și-a arătat limitele

Dacian Ciolos

Co-preşedintele USR Dacian Cioloş spune că are propriile rezerve privind felul în care a fost gestionată criza şi cel în care se pregăteşte reconstrucţia economică, dar afirmă că ”acest Parlament și-a arătat limitele”.

Am propriile rezerve referitoare la gestionarea acestei crize si la pregătirea cum se cuvine a reconstrucţiei economice postpandemie. Dar PSD nu are nicio cădere sau legitimitate să vrea să schimbe acum guvernul, într-o situaţie complicată sanitar, de incertitudine economică şi socială, după ce timp de patru ani a avut majoritatea şi a schimbat câte-un guvern pe an, unul mai slab decât celălalt. PSD şi parlamentarii săi ar trebui să nu mai atingă nimic cu câteva luni înainte de alegeri. Acum e rândul cetăţenilor să hotărască, la vot, cine îi va conduce în următorii ani. Acest Parlament şi-a arătat limitele”, afirmă Dacian Cioloș, într-o postare pe facebook.

Cioloş spune că speră să mai existe ”un strop de echilibru şi înţelepciune în această clasă politică încă blocată în mizele trecutului”.

Iar dacă această moţiune trece, mă aştept ca preşedintele Iohannis să rămână consecvent intereselor societăţii şi cetăţenilor şi să nu numească vreun guvern de „uniune naţională“ aşa cum i-ar tenta pe responsabilii cu manevre de prin culisele Parlamentului. Să fiu clar: nu ne trebuie răsturnări de guverne cu o lună înainte de alegeri şi cu paturile de la ATI pline până la refuz; dar dacă o vor face, ne trebuie imediat un guvern care să le poată gestiona corect şi competent pe ambele. Noi suntem gata”, subliniază Cioloş.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a aniunţat, luni, depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban, pe care l-a calificat drept ”cel mai dezastruos Guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri