Caută
Close this search box.

Dan Voiculescu este în topul donatorilor la partidele politice din România

ppu-sl

ONG-ul Expert Forum (EFOR) a lansat o bază de date care cuprinde informaţii despre finanţarea partidelor politice din 2006, până în 2019.

Platforma îşi propune să scoată la lumina companiile şi persoanele fizice care au donat, cotizat sau sponsorizat formaţiunile politice şi subvenţiile primite de la stat de partidele politice româneşti.

Septimius Pârvu este expert în bună guvernare şi procese electorale, în cadrul Expert Forum. Pârvu explicăce i-a atras atenţia, în urma analizării datelor şi cum s-a schimbat în ultimii ani sursa finanţărilor partidelor politice.

„Intenţia ar fi să mergem şi în direcţia banilor pentru campaniile electorale, adică am vrea să avem o imagine completă a modului în care se finanţează partidele”, afirmă expertul.

Expertul precizează că legea din 2015 s-a schimbat destul de mult şi a început să se pună accentul pe finanţarea din partea statului. Astfel, în următorii ani a existat o creştere a finanţărilor partidelor din subvenţii.

„De exemplu, în 2018 legea s-a schimbat şi subvenţiile au crescut foarte mult, de treizeci de ori în 2018. Practic, avem sute de milioane de lei. Limita maximă ar fi fost de 400 de milioane de lei. Nu s-a ajuns la acea limită, dar oricum ar fi fost o sumă foarte mare. Practic, avem o infuzie foarte mare de fonduri publice către partidele politice şi asta a dus la o scădere semnificativă a donaţiilor private”.

Acesta mai explică faptul că, din 2019 nu prea mai donează nimeni la partide, în afară cotizaţiilor obligatorii, pentru că partidele au ajuns să fie finanţate de stat. „Nu mai ai donatori privaţi, nu mai ai persoane juridice. Bine, cotizaţiile rămân cotizaţii că sunt obligaţii de partid, dar nu prea mai sunt donatori pentru că partidele nu mai au interesul să strângă bani atâta timp cât oricum vin de la stat şi atâta timp cât ai şi rambursarea. Practic, campaniile şi partidele au ajuns să fie finanţate de la stat”, a declarat expertul.

O altă chestiune care i-a atras atenţia lui Septimius Parvu este cea legată de donaţii. „Avem câteva donaţii foarte mari. De exemplu, este o donaţie la PNL de 1,4 milioane de lei anul trecut, care este o sumă enormă. Adică cine ţi-ar da 1,4 milioane de lei pentru partid? De unde aceşti bani? Şi mai sunt câteva donaţii foarte mari”.cotizatie

Acesta consideră că în ultimii ani au rămas mai puţini donatori, cu sume mai mari. „De exemplu, dacă ne uităm în 2006, Partidul Democrat avea mii de donatori, sume mai mici cumva, dar foarte mulţi. Şi cred că în ultima perioadă au rămas câţiva donatori mai importanţi, care contribuie cu sume foarte mari”.

Expertul susţine că este interesant de văzut ce firme au donat. „Evident, unele donaţii sunt făcute de persoane fizice şi atunci este interesant să vedem dacă sunt administratori, poate sunt asociaţi în anumite firme care au succes, dar rămâne să ne uităm şi peste aceste date şi să vedem cum se leagă ele”.top firme

În topul celor mai darnici donatori- persoane juridice se află Transilvania Construcţii, Grivco SA – fondată şi controlată de afaceristul Dan Voiculescu şi Victor Construct.

Acesta adaugă şi că există donatori care sunt foarte ataşaţi de un singur partid şi în fiecare an donează către aceleaşi partide.top donatori pers fizice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri