Se zvonește că o să vină relansarea economiei și întreprinzătorii încep să se agite, cu mic, cu mare. Problema e, că după câte au pățit în ultimii treizeci de ani, cei mici nu mai au nicio firimitură de încredere și ca de obicei sunt gata să sufle în iaurt, după ce s-au fript cu ciorbele mai multor guvernări. Bine, cu iaurturile nu stăm chiar rău…
Foarte mulți sunt convinși că relansarea asta o să vină tot pentru ăia cu conturi grase, pentru ale căror afaceri pandemia a fost așa, mai asimptomatică. Dacă până acum au trăit pe picior mare, cu ce transfuzii și perfuzii or să mai primească la terapia intensivă a ajutoarelor nici n-or să se mai poată încălța.
Calapodul nu e același pentru toată lumea. De pildă, oamenii muncii de la o făbricuţă particulară de şosete nu pot trăi pe picior mare. Contracte nu sunt. Parteneri americani nici atât. Parcă peste ocean toţi, de la bancherul cu ţigară de foi până la copiii Străzii 42, ar umbla desculţi. Angajaţii îşi cârpesc seara ciorapii proprii, iar FMI-ului nici nu-i pasă că într-o bună zi omenirea va rămâne fără şosete.
În aceste condiţii, greva apare ca inevitabilă. Făbricuţa e prea mică, n-are sindicat. Este totuşi un maistru la Secţia 2-Elastice care ştie ce trebuie făcut. Mai întâi, el îi prelucrează pe oameni. Făbricuţa n-are nici portavoce. Cu mâinile pâlnie la gură, maistrul le vorbeşte viitorilor grevişti. „Se mişcă ţara, măi, îi avertizează. Se relansează alea-alea. Să vedeți, curând o să rămânem singurii nerelansați.”
Altul, mai impulsiv, crede că se pierde timp preţios (de fapt, ca să-l cităm exact, spune „noi stăm aci şi-o frecăm degeaba la rece”). Mai bine, propune el, să-şi tragă câte un ciorap pe cap, ca gangsterii de pe vremuri, să-l sechestreze pe director şi să blocheze drumul. Soluţia nu este agreată de familişti Citeste textul mai departe AICI
