Caută
Close this search box.

Economia germană, scădere istorică de 9,7%

Economia germană, motorul Europei, a înregistrat în trimestrul al doilea o contracţie record de 9,7%, ca urmare a colapsului cheltuielilor de consum, investiţiilor companiilor şi exporturilor în cel mai grav moment al pandemiei de COVID-19, a anunţat marţi Oficiul federal de statistică, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Chiar dacă este vorba de o contracţie uşor mai mică decât cea de 10,1% anunţată iniţial de Destatis, este vorba de un declin semnificativ mai mare decât cel de 4,7% înregistrat în primul trimestru din 2009, în perioada crizei financiare mondiale. Aceasta înseamnă că pandemia de COVID-19 a provocat primei economii europene cel mai grav declin înregistrat de la debutul publicării datelor statistice în 1970.

Destatis a precizat că în trimestrul aprilie-iunie 2020 cheltuielile de consum au scăzut cu 10,9% comparativ cu primul trimestru, investiţiile de capital s-au diminuat cu 19,6% iar exporturile s-au prăbuşit cu 20,3%. De asemenea, lucrările de construcţii, care în mod normal sunt un motor de creştere pentru economia germană, au scăzut cu 4,2%. Singura veste bună în trimestrul al doilea a venit din partea consumului de stat, care a crescut cu 1,5% comparativ cu trimestrul precedent, datorită programelor de salvare lansate de Guvernul de la Berlin.

Parlamentul german a suspendat în acest an o prevedere legală care impune o frână pentru datoriile publice, în ideea de a permite Guvernului să finanţeze răspunsul la criză. Această revizuire cu 180 de grade a politicii fiscale, după mai mulţi ani de bugete echilibrate, a făcut ca statul german să înregistreze un deficit bugetar de 51,6 miliarde de euro în perioada ianuarie-iunie 2020, ceea ce înseamnă un deficit de 3,2% din PIB potrivit criteriilor de la Maastricht.

Săptămâna trecută însă, Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a apreciat că economia germană ar urma să cunoască o relansare rapidă şi generalizată în lunile de vară, după ce în primăvară a înregistrat o contracţie fără precedent, însă pentru o redresare completă ar putea fi nevoie de un vaccin contra noului coronavirus.

Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri