Caută
Close this search box.

EXCLUSIV Cum vrea PSD să modifice Legea Educaţiei în favoarea UDMR, pentru sprijin la moţiunea de cenzură

psd

Iată mai jos câteva date din modificările la Legea Educației Naționale nr. 1/2011, care ar urma să intre în vigoare prin adoptare tacită. Toate sunt concesii făcute UDMR, în schimbul cărora această formaţiune politică ar urma să voteze pentru moţiunea cenzură, luni.

La articolul 45, alineatele (8) și (17), se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(8) Minoritățile naționale sunt reprezentate proporțional cu numărul de clase, în organele de conducere ale unităților de învățământ, ale inspectoratelor școlare sau ale instituțiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competență profesională, potrivit legii.”,

Până acum, textul era ”au dreptul la reprezentare proporțională”.

Alineatul…

„(17) În finanțarea de bază a unității de învățământ preuniversitar, cu predare în limbile minorităților naționale, costul standard per elev, per preșcolar și per antepreșcolar se calculează după un coeficient mărit, pe baza factorilor de corecție, luând în considerare influențele de cost rezultate ca urmare a aplicării planurilor cadru, pentru școlile cu limba de predare în limba minorității naționale sau a limbii minorității naționale, stabilite prin includerea influențelor de cost aferente numărului cadrelor didactice care predau la clasă, numărului elevilor înscriși în internatele școlare, a influențelor privind izolarea lingvistică, geografică și numărul redus de elevi, preșcolari și antepreșcolari, precum și elevii prevăzuți

la alin. (7). Același coeficient se aplică și în cazul unitățilorș colare cu predare în limba română, în condiții similare.”

Astfel, vor rezulta costuri suplimentare, pentru că va exista o diferență la modul de calcul. Era momentul potrivit pentru noi bani de la bugetul cel mănos al statului român? Era.

La articolul 46, alineatul (12), se modifică și va avea următorul cuprins:

„(12) În sistemul de învățământ, la toate nivelurile, specializările, programele, programele de studii, ciclurile de studii și formele de învățământ, proba examenului de absolvire și examenul de admitere se organizează cu respectarea principiului echității și asigurării egalității de șanse și se susțin, la alegere, în limba în care au fost studiate disciplinele respective, în condițiile legii.”

Anterior, erau vizate doar probele de admitere și probele examenelor de absolvire, acum sunt vizate toate.

După alineatul (4) al articolului 77, se introduc cinci alineate noi, alin. (4)

”(4) Examenele naționale de bacalaureat constă în susținerea următoarelor probe:
(…)
d) absolvenții învățământului liceal care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale susțin examenele de la proba A, respectiv de la litera a), pe baza programului diferențiat prevăzut în art. 46, alin. (2), cu accent pe competențe lingvistice de comunicare.”

Miza este fix pe minorităţi: este vorba despre un bacalaureat diferențiat, la
evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală, în limba română. Ca să mergi la Sfântu Gheorghe sau la Miercurea Ciuc şi, dacă vrei să te duci la dentist, că te doare un premolar, să te mai înţelegi româneşte cu dentistul. Şi aşa mai departe…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri