Caută
Close this search box.

FC Botoşani, calificată în turul al doilea preliminar al Europa League

FC Botoşani s-a calificat în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal, după ce a întrecut formaţia kazahă Ordabasî Şimkent cu scorul de 2-1 (2-1), joi, pe stadionul ”Kajimukan Munaitpasov” din Şimkent, în primul tur preliminar al competiţiei.

Golurile echipei moldovene au fost înscrise de austriacul Marcel Holzmann (25) şi de croatul Marko Dugandzic (33), iar pentru gazde a punctat sud-africanul May Mahlangu (31), fost jucător la Dinamo Bucureşti.

Abdoulaye Diakhate (Ordabasî) a ratat un penalty în min. 12 – a apărat Eduard Pap, dar gazdele au ratat egalarea în ultimele secunde ale jocului.

Echipa antrenată de Marius Croitoru a trecut în avantaj în min. 25, când Holzmann a reluat din voleu centrarea lui Ofosu, potrivit Aferpres. În min. 28, Badibanga a comis henţ în propriul careu, dar arbitrul nu a dat nimic.

Ordabasî a egalat în min. 31, când Mahlangu a reluat în plasă centrarea lui Badibanga.

FOTO: Monitorul de Botoşani

FC Botoşani a preluat din nou conducerea, în min. 33, când Dugandzic a marcat superb la vinclu, din pasa lui Florescu.

În a doua repriză presiunea gazdelor a fost resimţită tot mai mult. Simcevic (60) a reluat pe lângă poartă de la colţul scurt. Joao Paulo (61) a şutat peste poartă după o greşeală a lui Rodriguez.

FC Botoşani a avut două şanse notabile, dar Dugandzic nu a reacţionat la centrarea lui Mendoza (62), iar şutul lui Ofosu (66) a fost reţinut de portar.

Tururile preliminare ale cupelor europene se dispută în manşă unică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri