Update Cel puțin 18 oameni au murit în momentul în care un avionul cu 190 de persoane s-au rupt în două la aterizare. Aeronava, un Boeing 737, venea de la Dubai, iar problemele au apărut în momentul în care a atins pista, pe o ploaie torenţială. Nu a mai putut frâna la timp, aşa că a depăşit marginea pistei şi a căzut de pe platoul pe care este situată aceasta, de la zece metri înălţime. Din fericire, nu a fost și un incendiu. Resturile avionului, plus bagajele pasagerilor, s-au împrăștiat pe zeci de metri.

Cel puţin doi oameni au murit şi 35 sunt răniţi după ce un avion al Air India care transporta 191 de pasageri a părăsit pista la aterizarea pe aeroportul din Kozhikode, în vestul Indiei, şi s-a rupt în două, a declarat un oficial din poliţie, citat de Reuters.

ANI/Reuters TV/via REUTERS

Avionul venea de la Dubai şi a ieşit de pe pistă la momentul aterizării, a precizat Ministerul Aviaţiei Civile într-un comunicat. La bord se aflau zece copii.

„Credem că doi oameni sunt morţi şi 35 răniţi, dar suntem încă în plin efort de salvare”, a declarat superintendentul de poliţie Abdul Karim, preluat de Agerpres.

115 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 8 =