Fostul procuror Mircea Negulescu, zis „Portocală”, a fost scos din celulă și dus la audieri la Secția specială de Anchetare a Infracțiunilor din Justiție. E acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual în Dosarul „Ponta – Tony Blair”. Negulescu urmează să fie audiat de Adina Florea.

Fostul procuror Mircea Negulescu, zis „Portocală”, a fost scos din celulă şi va fi audiat de Adina Florea de la Secţia specială de Anchetare a Infracţiunilor din Justiţie. Negulescu este acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual în dosarul „Ponta – Tony Blair”.

Mircea Negulescu a fost arestat pentru 30 de zile pe 23 iulie, după ce Instanţa Supremă a decis, definitiv, să admită contestaţia Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Iniţial, ÎCCJ îl plasase sub control judiciar pe Negulescu. „Portocală” a fost marți la ÎCCJ, unde a cerut o pedeapsă mai blândă, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Magistrații au respins solicitarea, urmând ca Negulesu să aibă posibilitatea să facă recurs în 48 de ore.

În dosarul „Ponta – Tony Blair”, apar și alte nume, precum cel al lui Sebastian Ghiță sau Victor Ponta. Negulescu e acuzat că ar fi „fabricat” dosarul Blair, în care fostul premier PSD Victor Ponta a fost pus sub urmărire penală. Potrivit DNA, Ghiţă i-ar fi dat fostului premier, Victor Ponta, 220.000 de euro pentru a-i asigura un loc eligibil la alegerile din 2012, iar banii ar fi fost folosiţi pentru organizarea unei vizite în România a fostului premier al Marii Britanii, Tony Blair.

În timpul în care era procuror, Mircea Negulescu a făcut mai mult jocuri de justiție pentru ca anumite persoane să ajungă în închisoare pe nedrept sau față de aceștia să se ia anumite măsuri, deși știa foarte bine că acele persoane nu erau vinovate.

282 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here