Caută
Close this search box.

Parchetul din Paris îl acuză pe Gerard Depardieu de viol

gerard depardieu

Gerard Depardieu este acuzat de o tânără actriţă de viol, fapte care s-ar fi întâmplat în 2018. După o clasare fără urmări, procedura este relansată de Parchetul din Paris, scrie presa franceză.

Parchetul din Paris i-a solicitat unui judecător să ancheteze acuzaţiile de viol care-l vizează pe Gérard Depardieu, care de altfel le contestă, după ce iniţial cazul a fost clasat.

Pentru a relua investigaţiile, reclamanta, o actriţă în vârstă de 20 de ani, a depus plângere în martie ca parte civilă după această clasare în primăvara anului trecut. Contactat de AFP, avocatul actorului Hervé Témime nu a comentat, informează News.ro.

În iunie 2019, Ministerul public a concluzionat la capătul anchetei preliminare de nouă luni că „numeroasele investigaţii făcute” nu au „permis caracterizarea infracţiunilor denunţare”.

Prima plângere a fost depusă la finalul lunii august 2018, la jandarmeria din Lambesc (Bouches-du-Rhône) de actriţă. Potrivit acesteia, faptele pe care le-a denunţat s-ar fi derulat la domiciliul din Paris al starului, un hotel particular din arondismentul VI, între 7 şi 13 august 2018.

Parchetul din Aix-en-Provence a deschis imediat o anchetă preliminară, înainte de a renunţa în favoarea Parchetului din Paris, care a încredinţat ancheta poliţiei judiciare.

Actorul în vârstă de 71 de ani, a fost audiat de Poliţie. Este una dintre personalităţile franceze care este vizată de o plângere de viol sau agresiune sexuală de la decăderea producătorului american Harvey Weinstein în 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri