Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 2, elaborat la comanda Primăriei Sectorului 2, și care propune transformarea a peste 30 de hectare de teren de pe malul Lacurilor Colentina, Tei, Plumbuita și Fundeni, dar și de la parcul de lângă Arena Națională din spații verzi în zone unde se pot construi blocuri și case, a fost pus pe ordinea de zi supliemntară a ședinței Consiliului generașl de joi. Printre zonele unde se propune schimbarea destinației de spațiu verde se numără: fosta bază sportivă a RADET de pe Calea Floreasca, o zonă de la intersecția bd. Barbu Văcărescu cu strada Țițeica, zona unde este construit Clubul Bamboo, zona fostelor pepiniere din Petricani, Insula Tibiscum de pe Lacul Fundeni și o bucată din spațiul vedre de la Arena Națională. Aceste terenuri sunt proprietate privată, majoritatea fiind retrocedate.
De, asemenea, în anumite cartiere de case, de exemplu Andronache, este crescut regimul de înălțime până la 14 etaje. La fel între zona dintre Lacul Fundeni și Lacul Dobroiești. Asta înseamnă că persoanele care au case în aceste zone se pot trezi oricând cu blocuri la fereastră.
Care sunt principalele modificări pentru spațiile verzi
Pe peninsula din mijlocul lacului, care în Planul Urbanistic General Figurează ca V3a, adică spațiu verde, în Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 2 apare o fâșie trecută în zona M3, cu următorii indicatori urbanistici: POT 60%, CUT 2,5, înălțimea maximă – 25 m.
Imagine din satelit – Google Maps
Tot aici, fosta intreprindere Piscicolă Valea Saulei, un teren de 2,8 ha, este transformată din zonă verde în M2 (POT 70%, CUT 3,5, înălțimea maximă – 45m).
Pe Insula Tibiscum, pe Lacul Fundeni, pe o suprafață de 0,9 ha se propune schimbarea funcțiunii urbanistice din zonă verde (V) în zonă M2 (POT 70%, CUT 3,5, înălțimea maximă – 45m).
Pe strada Arhitect Harjeu lângă Parcul National „Lia Manoliu”, pe o suprafață de 0,9 ha, se schimbă încadrarea din spații verzi publice – parc în zonă unde se pot construi locuințe. Din imaginile din satelit rezultă că deja pe acea fâșie de teren s-au construit niște case. Cum a fost posibilă autorizarea unor construcții pe spațiu verde, cine le-a autorizat, doar instituțiile abilitate pot lămuri.
- (1) Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
- (2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.
Potrivit Legii 135/2014, spațiile verzi proprietate privată, care în cartea funciară figurează în categoria curți-construcții, nu vor putea fi inventariate sau declarate ca spații verzi fără ca terenurile respective să fie expropriate.
Totuși, în cazurile în care s-a ajuns în instanță, în majoritatea situațiilor judecătorii au decis că spațiile verzi trebuie protejate indiferent de regimul de proprietate.