Caută
Close this search box.

Procesul privind redeschiderea anchetei în dosarul violențelor din 10 august, mutat la Tribunalul Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, luni, că nu are competenţa materială să judece cererea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul ”10 august”, procesul fiind mutat la Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a admis în acest sens o cerere făcută de foştii şefi ai Jandarmeriei implicaţi în acest caz, care au solicitat ca procesul să fie mutat la Tribunalul Bucureşti.

Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală – judecător de cameră preliminară. Declină competenţa de soluţionare a cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, dispuse prin ordonanţa nr.111/II-2/2020 din 04.08.2020 a procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în favoarea Tribunalului Bucureşti – judecător de cameră preliminară. În baza art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală), formulată de intimatul Cucoş Gheorghe Sebastian, prin apărător. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în privinţa dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Definitivă în privinţa restului dispoziţiilor„, se arată în decizia luată de judecătoarea Ruxandra Grecu de la Curtea de Apel Bucureşti.

De altfel, foştii şefi ai Jandarmeriei au încercat luni să amâne dezbaterile, solicitând schimbarea magistratului care se ocupă de acest caz, judecătoarea Ruxandra Grecu, însă cererea lor a fost respinsă.

Ruxandra Grecu a înaintat săptămâna trecută o cerere de abţinere în dosar, însă şi solicitarea sa a fost respinsă.

Luni dimineaţa, în faţa sediului instanţei s-a desfăşurat un protest inedit al comunităţi Declic, care a plasat un imens elefant de culoare roz pe care scria: „#10 AUGUST NU UITĂM”.

Procurorul şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial, săptămâna trecută, soluţia de clasare a dosarului ”10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Dacă decizia DIICOT va fi confirmată de un judecător, procurorii vor redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.

În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explică faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul ”10 august” şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii.

Giorgiana Hosu arată că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.

De asemenea, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali – şi anume Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.

În plus, spune Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar.

Giorgiana Hosu mai spune că nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate.

Mai mult, deşi la 10.06.2020 s-a procedat la vizionarea imaginilor înregistrate pe mediile de stocare a datelor şi s-a constatat că un hard disk pus la dispoziţie de Poliţia locală Sector 3 nu poate fi accesat, 3 DVD-uri şi 2 CD-uri reprezentând înregistrări înaintate de B1 Tv sunt neînregistrate, un suport optic tip CD înregistrat cu nr. 38/27.08.2018 nu poate fi accesat întrucât este deteriorat, un suport optic tip CD înregistrat cu nr. 147/15.10.2018 nu poate fi accesat întrucât este deteriorat, nu s-au făcut demersuri pentru obţinerea datelor conţinute de aceste suporturi optice de la sursa iniţială. Cu toate că suspecţii nu au dat declaraţii, iar percheziţia terminalelor mobile nu a putut fi efectuată, nu au fost solicitate mijloace de probă de natură tehnică, respectiv obţinerea datelor de trafic şi de localizare, prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pentru a clarifica existenţa comunicărilor între suspecţi„, precizează Hosu, citată de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri