Caută
Close this search box.

PSD şi Pro România rup alianţele din teritoriu

psd

Alianța PSD-ALDE din București a fost confirmată, cele două partide urmând să aibă liste comune de consilieri, un candidat pentru Primăria Generală și candidați unici pentru primăriile de sector.

Scandalul declanșat între Pro România și PSD, după ce nu a fost încheiată o alianță în Capitală, pentru susținerea Gabrielei Firea la Primăria Generală, începe să producă efecte și în teritoriu.

Doar în trei sau patru județe sunt confirmate alianțe între cele două partide, iar de la București s-au intensificat atacurile social-democraților la adresa lui Victor Ponta.

Liderul Pro România susține, într-o declarație pentru Europa Liberă, că PSD a rămas tot cu stilul Dragnea, iar acest lucru îi va costa. Surse din conducerea social-democraților confirmă că relația s-a deteriorat rapid, după ce negocierile pentru București au eșuat.

Dacă în luna iunie se discuta despre apariția unui USL 2, din care să facă parte PSD, Pro România și ALDE, negocierile au eșuat în multe județe din țară. PSD a acordat libertate organizațiilor județene să încheie alianțe locale cu cei de la Pro România și ALDE, dar cheia discuțiilor a reprezentat-o negocierea din București.

PSD și Pro România nu au ajuns la un acord în Capitală, iar după acest moment s-a declanșat o avalanșă de atacuri între cele două părți, care a avut implicații și în județe.

Surse din PSD și Pro România au confirmat că există în acest moment posibilitatea încheierii unei alianțe în doar trei sau patru județe.

Cea mai strânsă legătură există în județul Caraș-Severin, unde alianța celor două partide va avea candidați comuni de sus până jos. Organizația Pro România este condusă de Ion Mocioalcă, care este și secretar general al partidului. Mocioalcă a fost parlamentar PSD, el plecând din partid în decembrie 2018, în perioada lui Liviu Dragnea.

Partidul lui Victor Ponta și PSD au ajuns la un acord și în județele Bistrița Năsăud și Maramureș. Al patrulea județ în care ar putea exista o colaborare importantă între PSD și Pro România ar putea să fie Sălaj.

Pro Româna negociază însă și cu PNL pentru susținerea unui candidat comun, pentru primăria municipiului Satu Mare, lucru confirmat de Victor Ponta. Negocierile privind alianțele locale au termen final până pe 10 august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri