Caută
Close this search box.

Răsturnare de situație înaintea moțiunii de cenzură! Bombă pe scena politică! Ce vrea, de fapt, PSD

O declarație neașteptată făcută de un înalt oficial PNL pare să schimbe totul. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a făcut declarații surprinzătoare cu privire la ceea ce urmărește, de fapt, Partidul Social Democrat (PSD) prin depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban.

Așadar, Violeta Alexandru a declarat azi că inițiatorul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban, respectiv PSD, nu dorește să preia guvernarea deoarece nu este ușor să gestionezi o criză.

„Eu am toată încrederea că parlamentarii care văd diferenţa între un guvern responsabil – singurul care poate gestiona pentru că ştie în detaliu cum arată lucrurile în acest moment în România, pentru că are competenţa să gestioneze toate situaţiile de criză prin care trecem – toţi parlamentarii care au informaţii şi sunt atenţi la ceea ce se întâmplă în spaţiul public, chiar dacă în presă sau în opinia publică au anumite declaraţii, ei ne dau semnalul înţelegerii momentului prin care trece România.

Aşa încât, să aşteptăm votul din Parlament, să vedem ce se întâmplă. (…) Calculele politice ale unui PSD odihnit, ale unui PSD care de fapt nici nu îşi doreşte să preia guvernarea, pentru că nu este uşor să gestionezi o criză.

La câtă competenţă este acolo (la PSD – n.r.), una este discursul public şi alta este determinarea de a se apuca de treabă.

Daţi-mi voie să am rezerve că îşi doresc cu adevărat să preia lucrurile în acest moment în România”, a afirmat Violeta Alexandru, duminică, într-o conferinţă de presă.

Ce spune Marcel Ciolacu, liderul PSD, despre moțiunea de cenzură
„Era normal să aşteptăm congresul. O să termin toate discuţiile cu liderii politici. Aveau şi ei această reţinere, de a discuta după congres. Ne dorim cu toţii un vot cât mai rapid, respectând Constituţia şi legile ţării”, a declarat Marcel Ciolacu la Parlament, după congres, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă PSD va propune un guvern tehnocrat, Marcel Ciolacu a arătat că va decide după votul la moţiunea de cenzură.

„Avem propunere de prim-ministru”, a reafirmat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri