Caută
Close this search box.

Șapte oameni, printre care şi un politician, au murit după ciocnirea a două avioane

Două avioane s-au ciocnit lângă aeroportul din Soldotna, în statul american Alaska, iar accidentul aviatic s-a soldat cu şapte morţi.

Într-unul dintre avioane se afla politicianul Gary Knopp, iar în al doilea avion se aflau celelalte şase persoane decedate, cu vârste cuprinse între 23 şi 57 de ani, relatează WBTV, citat de TVR.

Divizia Trupelor de Stat din Alaska a declarat că familiile decedaţilor au fost anunţate.

Aceştia au precizat că au rămas resturi ale avioanelor pe autostradă, care a fost închisă temporar din motive de securitate.

Guvernatorul Mike Dunleavy şi soţia sa au transmis condoleanţe familiei lui Gary Knopp.

”În cei 42 de ani de viaţă în Peninsula Kenay, Gary s-a făcut cunoscut drept un aventurier, un pilot formidabil şi priceput, dar şi un politician dedicat. O să ne lipsească cu siguranţă”, a spus Dunleavy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri