Caută
Close this search box.

Secţia Chirurgie II de la Spitalul Floreasca a fost închisă pentru urgenţe. Mai mulţi angajaţi au Covid

spitalul floreasca

Secţia de Chirurgie II a Spitalului de Urgenţă Floreasca este închisă. Un medic rezident, un brancardier, mai multe asistente şi infirmiere sunt infectate cu noul coronavirus, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, medicul Bogdan Opriţa.

Potrivit medicului, s-a redeschis Secţia de Gastroenterologie, care fusese şi ea închisă, după ce mai multe persoane angajate aici au fost infectate cu coronavirus, informează Agerpres.

„Una dintre secţii a fost redeschisă – Secţia de Gastroenterologie, care a fost închisă pentru că cinci persoane – asistente şi infirmiere – au fost diagnosticate pozitiv pentru COVID-19 şi atunci s-a luat decizia de testare a întregului personal, de dezinfecţie a secţiei şi de redeschidere a ei.

În timpul acesta, laboratorul de endoscopie, care asigura toate manevrele, a funcţionat, iar dacă au fost urgenţe ele au fost rezolvate şi internate pe Secţia de boli interne sau în Chirurgie. La Secţia de Chirurgie de la etajul 3, a doua secţie de chirurgie a spitalului nostru din cele trei, au fost testate 15 persoane pozitiv, dintre care un medic rezident, un brancardier şi restul asistente şi infirmiere.

Secţia şi-a închis activitatea doar pentru urgenţe, pentru că a fost testat întreg personalul. Persoanele care au ieşit negative îşi continuă activitatea”, a explicat Bogdan Opriţa. El a precizat că activitatea de urgenţă a spitalului nu a fost afectată întrucât urgenţele chirurgicale au fost preluate de celelalte două secţii.

„Ca şi pacienţi, în momentul de faţă, mai sunt cinci pacienţi care sunt negativi şi care necesită supraveghere şi sunt îngrijiţi mai departe, iar activitatea de urgenţă, adică de gardă, a fost preluată de celelalte două secţii de chirurgie ale spitalului.

Din punctul de vedere a tot ceea ce înseamnă urgenţă, activitatea spitalului nu a fost afectată. Joi se va face o retestare a personalului care a ieşit negativ şi, dacă va ieşi negativ, pe măsură ce vor ieşi rezultatele, pentru că rezultatele vin cam în 24 de ore, noi sperăm ca sâmbătă să reîncepem activitatea şi pentru gardă (la Secţia de Chirurgie II)”, a arătat reprezentantul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri