Caută
Close this search box.

Sociologul Marius Pieleanu a scuturat PSD de 1,3 milioane de lei

marius pieleanu

PSD a folosit zeci de milioane de lei în ultimii ani pentru a plăti contracte cu firmele de consultanță și cu institutele de sondare a opiniei publice. Două firme care apar în contabilitatea PSD au avut legături cu Vasile Dîncu, devenit de curând președinte al Consiliului Național al partidului.

Printre firmele preferate de PSD pentru sondaje se numără IRES, Avangarde, condus de Marius Pieleanu, un apropiat al PSD și prodecan la SNSPA, sau CURS, deținut de Iosif Buble, patronul siteului Știri pe surse.

Creșterea constantă a subvenției publice începând cu 2016 le-a permis social-democraților să aibă la dispoziție mai multe resurse financiare pentru consultanța politică. Subvenția cumulată a PSD în 2018 și 2019 a fost de peste 230 de milioane de lei (aproape 48 de milioane de euro). Chiar dacă rezultatele din 2019 au fost unele dezastruoase din punct de vedere politic, contractele PSD au fost încheiate pe sume considerabile, spune Europa Liberă.

Vasile Dîncu a devenit membru PSD prima dată în anul 2000, pe când conducea un alt institut de sondaje – Metro Media Transilvania- și a fost ministru al informațiilor în Cabinetul Adrian Năstase. Ulterior, Dîncu a fost, fie din interiorul sau din afara PSD, un apropiat colaborator al tuturor președinților social-democrați și fondator al IRES.

A fost un apropiat al lui Liviu Dragnea în perioada în care acesta s-a aflat în fruntea PSD. Prietenia celor doi a fost recunoscută în mod public, iar Vasile Dîncu a fost văzut des în prezența fostului lider al PSD, cu care se sfătuia pe teme politice.

Numele lui Vasile Dîncu a apărut în apropierea PSD și în perioada când partidul a fost condus de Victor Ponta, iar în 2005 s-a aflat l-a consiliat pe Mircea Geoană, ca membru al așa-numitului Grup de la Cluj, în competiția care avea să-l instaleze pe Geoană lider al PSD, învingându-l pe Ion Iliescu.

La Congresul extraordinar al PSD din 22 august, Vasile Dîncu s-a regăsit pe lista lui Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte al Consiliului Național.

„Eu nu mă ocup de contracte la PSD. Nu am semnat niciodată un contract nici la IRES, nici la PSD. Nu mai am vreo funcție sau părți din IRES. Colaborez cu ei când am nevoie de sondaje să înțeleg ce se întâmplă”, a declarat Vasile Dîncu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri