Caută
Close this search box.

Tragedia din Beirut, secvență virală: Mireasa fericită, cu câteva secunde înainte de explozie

Imaginile cu o mireasă care poza pe o stradă din Beirut cu câteva momente înainte de cea mai puternică explozie care a zguduit orașul marți seară fac acum înconjurul lumii.

Israa Seblani, în vârstă de 29 de ani, poza în fața Hotelului Le Gray, unde ea și soțul ei, Ahmad Subeih, urmau să stea.

Imediat după explozie, Seblani, care lucrează ca doctor în Statele Unite, a dat o mână de ajutor la verificarea stării răniților din apropiere, apoi s-a refugiat și ea la adăpost.

O zi mai târziu, ea și soțul ei, Ahmad Subeih, în vârstă de 34 de ani, om de afaceri în Beirut, încă încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat.

„Nu se poate descrie cât de devastatoare și de puternică a fost explozia. Suntem încă în șoc”, a declarat Seblani, potrivit TVR.

„Eram în stare de șoc, nu înțelegeam ce s-a întâmplat, voi muri? Cum voi muri?”, a povestit ea pentru agenția Reuters.

Seblani a sosit în Beirut cu 3 săptămâni în urmă pentru a pregăti nunta. Acum, ea și soțul ei au luat decizia de a continua aceste pregătiri.

„Am scăpat nevătămați și îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a apărat”, a declarat Seblani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri