Un bărbat de 51 de ani, infectat cu noul coronavirus, a mărturisit că a rămas marcat pe viaţă, după cele opt zile petrecute la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Susţine că a văzut pacienţi scoşi morţi din salon din cauza COVID-19. Uneori, asculta clopotele de la biserică şi se ruga la Dumnezeu să supravieţuiască, scrie Bună Ziua Iaşi.

Ieşeanul a povestit că a ajuns la Terapie Intensivă, cu toate că nu avea alte boli asociate. A văzut cum pacienţii infectaţi cu COVID-19 se luptau pentru viaţa lor.

„Îi vedeam bătând în pat cu palma să anunțe medicii că nu mai au oxigen, vorbeau prin somn și plângeau de spaimă”, a declarat bărbatul, conform Bună Ziua Iaşi.

El spune că s-a infectat cu noul coronavirus pe 10 iulie, la Compania de Transport Public (CTP) Iași, deoarece firma la care lucrează colaborează cu societatea de transport.

„Aleg să-mi ascund identitatea pentru că lucrez în colaborare cu mai multe firme și instituții din Iași, iar oamenii sunt încă reticenți când aud că ai avut COVID-19. Pe data de 10 iulie, am mers la biroul de aprovizionare al CTP. Eram singurul care purta mască. Toți angajații erau relaxați și se comportau de parcă nu am fi în plină pandemie. Am citit ulterior în ziare că mulți de acolo au fost găsiți pozitivi cu COVID-19. Am mers acasă, n-am avut niciun simptom.

Pe data de 12 iulie, m-a prins ploaia prin oraș. Am ajuns acasă, îmi era frig, transpiram și am deschis geamul. S-a făcut curent. A doua zi dimineață, am început să am simptomele unei răceli. Până pe data de 19 iulie am avut febră, tuse, nu mai aveam gust și mă simțeam din ce în ce mai slăbit. Am sunat medicul de familie și mi-a spus să merg să-mi fac testul”, a povestit M.I, conform sursei citate.

eşean infectat cu COVID-19: „Luam o gură de mâncare și trebuia să mestec cu masca de oxigen pe față, pentru că rămâneam fără aer”
La sfatul medicului de familie, a mers la un laborator privat din Iaşi să-şi facă testul pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus. Pe 21 iulie a aflat că are COVID-19 şi a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

„Ulterior, familia mea s-a testat. Una dintre fiice și soția au fost depistate pozitiv și au fost internate 48 de ore în spital, fiind asimptomatice. De pe data de 22 iulie a început calvarul meu. Începeam să nu mai pot respira fără suport de oxigen. Tușeam extrem de des. Nu puteam nici să merg la baie.

Mai mult de maximum 20 de secunde nu puteam respira fără suport de oxigen. Îmi venea să mă scap pe mine, efectiv, numai să nu mai fiu nevoit să mă duc la baie să simt că rămân fără aer. Cel mai cumplit era atunci când mâncam. Luam o gură de mâncare și trebuia să mestec cu masca de oxigen pe față, pentru că rămâneam fără aer”, mai spune bărbatul din Iaşi.

La cinci zile de la internare, starea lui de sănătate s-a agravat, iar medicii au decis ca el să fie mutat la secţia de Terapie Intensivă. Nu a putut comunica cu familia pentru că nu a avut voie să aibă telefon, iar singurele persoane pe care le vedea erau cadrele medicale.

„Îmi spuneau să fiu răbdător, că Dumnezeu mă va ajuta să mă fac bine. Timp de 8 zile, nu știu dacă am dormit 8 ore. Îmi era frică să adorm, voiam să rămân conștient, să mă asigur că nu voi muri în somn. Auzeam numai ventilatoare, oameni care se chinuiesc să respire, aparate care țiuiau încontinuu și, din oră în oră, cadrele medicale care ne verificau dacă suntem bine. Îi auzeam pe ceilalți pacienți bătând în pat cu palma să anunțe medicii că nu mai au oxigen, vorbeau prin somn și plângeau de spaimă. Alții tușeau până nu mai aveau aer”, a mărturisit ieşeanul.

Mărturii şocante de la secţia ATI a spitalului din Iaşi. „Mă rugam la Dumnezeu să nu fiu eu următorul”
Bărbatul susţine că a rămas marcat pe viaţă după ce a văzut cum cadrele medicale au scos pe targă trei pacienţi morţi din cauza COVID-19. Atunci a simţit că viaţa lui atârnă de un fir de aţă.

„Cel mai urât coșmar este să vezi cum unul câte unul sunt scoși pe targă, afară din salon, după ce au murit. Mă rugam la Dumnezeu să nu fiu eu următorul. Timp de 8 zile, singura imagine pe care am putut să o văd era un geam deschis. În geam reflectau copaci și un acoperiș de casă. În geam am văzut răsăritul și apusul soarelui. Din când în când, auzeam clopotele unei biserici și mă rugam la Dumnezeu să mă țină în viață să-mi văd copiii și soția. Mă trecea fiorul de fiecare dată și mă gândeam, Doamne, sper să nu mă scoată și pe mine în sac și pe targă de aici”, a mai spus ieşeanul.

La secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași toate paturile sunt ocupate. Nouă pacienți cu COVID-19 se zbat, încă, între viață și moarte. M.I este un caz fericit, deși medicii spun că a trecut prin chinuri groaznice.

„Pacientul a fost internat timp de 8 zile pe secția de Terapie Intensivă. A fost ventilat non-invaziv. Această procedură ne-a asigurat vindecarea a peste 50 la sută din pacienții cu COVID-19 internați în această secție. Aici se lucrează după un program strict, bine stabilit și toate cadrele medicale, de la infirmiere la medici, fac tot ceea ce le stă în putință, atât din punct de vedere medical, cât și uman, să țină acești pacienți în viață. Cu toții tratăm pacienții ca fiind membri ai propriilor noastre familii”, spune dr. Florin Roșu, coordonatorul compartimentului de Terapie Intensivă de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, conform sursei citate.

132 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 5 =