Caută
Close this search box.

Val de infectări cu coronavirus în şcolile din Berlin, la elevi şi profesori

Cu toată rigoarea nemţească, Germania nu a reuşit să stăvilească extinderea coronavirusului în şcoli. Astfel, la două săptămâni de la începerea cursurilor, 41 dintre cele 825 de şcoli din Berlin (aproximativ 4,5 %) au raportat cazuri de coronavirus, potrivit ziarului Berliner Zeitung, citat de EFE.

Ziarul se bazează pe datele furnizate de autorităţile din domeniul învăţământului din Berlin, potrivit cărora 37 de şcoli au plasat în carantină o parte dintre elevi, profesori sau din ambele categorii, în urma depistării a cel puţin unui caz de infectare în comunitatea şcolară.

Lista include atât şcoli publice cât şi private, dar lipsesc unele centre şcolare în care au fost semnalate cazuri, în timp ce pentru şcolile profesionale încă nu au fost prezentate date oficiale. În alte două şcoli măsurile de carantină au fost deja ridicate.

Potrivit responsabilei pentru Educaţie de la Berlin, Sandra Scheeres, citată de Agerpres, aceste date arată că „şcolile nu sunt în sine un ‘hotspot” (punct fierbinte) şi că de regulă „infecţiile ajung în şcoală din afară”.

Cazurile de contagiere cu noul coronavirus la Berlin după două săptămâni de cursuri nu constituie încă un pericol pentru funcţionarea în mod regulat a şcolilor, notează Berliner Zeitung.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri