Caută
Close this search box.

Vâlcea: Focare de COVID-19 în cinci centre de vârstnici

Un număr de cinci focare de COVID-19 sunt active, în prezent, în centre rezidenţiale aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, au informat, duminică, reprezentanţii Prefecturii.

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Vâlcea, cele cinci unităţi ale DGASPC unde există focare de COVID-19 sunt Centrul Zătreni – 109 cazuri pozitive, Centrul Bistriţa – 64 cazuri pozitive, Centrul Lungeşti – 21 cazuri pozitive, Centrul Nicolae Bălcescu – 9 cazuri pozitive şi Centrul de recuperare şi reabilitare Băbeni – 10 cazuri pozitive.

„De la debutul pandemiei şi până astăzi, pe teritoriul judeţului Vâlcea au fost confirmate 607 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 18 au decedat. Ultimul deces datorat infecţiei cu SARS-CoV-2 a fost înregistrat la o persoană internată în secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea cu multiple afecţiuni. De asemenea, până acum, un număr de 406 persoane au fost internate în spital şi 191 s-au externat. În momentul de faţă, în judeţ există cinci focare de COVID-19 în centre rezidenţiale aparţinând DGASPC. Din cele 10 cazuri pozitive la testarea SARS-CoV-2 din cadrul Centrului de recuperare şi reabilitare Băbeni, şase sunt beneficiari şi patru personal medico-sanitar, de îngrijire şi auxiliar”, se arată în comunicatul de presă preluat de Agerpres.

Aceeaşi sursă precizează că, sâmbătă, a fost efectuată ancheta epidemiologică pentru doi angajaţi cu test pozitiv din cadrul unei instituţii de cultură din judeţ.

În Vâlcea, în prezent, 383 de persoane se află în carantină la domiciliu sau la locaţia declarată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri