Caută
Close this search box.

VIDEO. Arde epava de la Costinești, simbolul stațiunii! INCENDIU PUTERNIC

Turiștii aflați sâmbătă la Costinești pentru a sărbători Ziua Marinei chiar acolo au trecut prin momente de panică după ce un incendiu puternic a izbucnit la bordul celebrului vas eșuat în dreptul stațiunii. Speriați de fumul gros care pornește de pe epavă, oamenii au alertat imediat autoritățile.

La ora redactării știrii, se așteaptă intervenția pompierilor constănțeni. Aceștia urmează să ajungă la fața locului pentru a verifica de unde provine fumul de pe nava considerată un adevărat simbol al Costineștiului.

Evanghelia a eșuat în data de 15 octombrie 1968, la un kilometru de plajă, fiind un „suvenir” pe care stațiunea l-a primit în dar de la greci. Cei care au investigat de-a lungul timpului această poveste au ajuns la concluzia că nava ar fi eșuat în urma unei înscenări a echipajului format în întregime din marinari greci.

Turiștii aflați pe plajă, char în dreptul epavei, au postat pe rețelele de socializare imagini surprinse cu ajutorul telefoanelor mobile în care se poate observa fumul gros care iese din interior. Martorii susțin că două persoane au urcat la bordul vasului cu puțin timp înainte de declanșarea incendiului

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri