Caută
Close this search box.

A fost descoperit primul teasc de vin fenician, vechi de 2.600 de ani

O echipă de arheologi libanezo-germană a descoperit, în urma excavărilor, un teasc de vin fenician cu o vechime de 2.600 de ani în sudul Libanului, a anunţat joi un profesor din cadrul Universităţii Americane din Beirut (AUB), potrivit DPA.

”Este o descoperire foarte importantă întrucât este prima dovadă arheologică a existenţei unei industrii feniciene a vinului în Liban. Ne oferă informaţii despre economia Feniciei”, a adăugat Helene Sader, unul dintre arheologii care a condus echipa.

”Am avut dovezi scrise ale vinului fenician de la Byblos (în nordul Libanului) şi Sidon (în sud), iar acum avem dovezi arheologice referitoare la producţia de vin feniciană”, a spus aceasta.

Cercetările au fost finanţate de AUB, Universitatea Germană din Tubingen şi de Institutul Arheologic German din Berlin.

Presa pentru obţinerea vinului a fost descoperită la Tell el-Burak, la sud de oraşul-port Sidon (în sudul ţării).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri